Gândul cel bun

Îndreptându-se spre casă, un țăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine și, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta și în stânga și s-a aplecat să ia sacul.

Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-și că, într-o singură direcție, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul și, zâmbind, își continuă liniștit drumul spre casă, spunându-și:

– Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aș avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat și liniștit. Cu siguranță că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată și se va întoarce după sac. Dacă l-aș fi luat nu m-ar fi văzut niciun om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.

“Mă străduiesc să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Sfânta Scriptură)

Extras din Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe – Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română.

Previous Post

Un călugăr a plantat un măslin

Next Post

De Cruce nu putem fugi. Important e cum o primim

Related Posts
Total
0
Share