– Părinte, cel care are sfinţenie, înţelege cine este viclean?
– Da, îl înţelege atât pe cel viclean, precum înţelege şi sfinţenia unui sfânt. Vede răul, dar în acelaşi timp vede şi omul lăuntric şi distinge că răul este al diavolului şi vine din afară. Cu ochii sufletului său el îşi vede greşelile lui ca fiind mari, iar pe ale celorlalţi mici. Şi cu adevărat le vede mici, nu se preface. Poate vedea că sunt chiar crime, dar el justifică în înţelesul cel bun vicleniile omului rău; nu-l dispreţuieşte, nu-l consideră mai prejos decât el. Îl poate considera chiar mai bun decât el însuşi şi să-l suporte întru cunoştinţă pentru mai multe pricini. Vede, de pildă, răutatea unui criminal, dar cugetă că acela a ajuns la punctul de a săvârşi crima pentru că nu a fost ajutat şi că el însuşi ar fi putut fi în locul aceluia, dacă nu l-ar fi ajutat Dumnezeu. În felul acesta primeşte mult Har. Şi dimpotrivă, omul viclean, deşi vede sfinţenia celuilalt, nu cunoaşte gândurile cele bune pe care le are acela, precum nici diavolul nu le cunoaşte.
Cel ce face o lucrare fină duhovnicească, îl îndreptăţeşte pe aproapele, iar nu pe sine. Şi cu cât înaintează duhovniceşte, cu atât mai mult se eliberează şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni. Atunci nu va putea înţelege ce înseamnă răutatea, pentru că are numai gânduri bune pentru ceilalţi şi gândeşte numai curat şi pe toate le vede duhovniceşte, sfinte. Se foloseşte chiar şi din căderile semenilor lui, pe care le foloseşte ca frână puternică pentru sinea sa, ca să ia aminte să nu deraieze. Şi dimpotrivă, unul care nu s-a curăţit, gândeşte în mod viclean şi toate lucrurile le vede cu ochi viclean. Chiar şi pe cele bune le întinează cu viclenia lui. Nu se foloseşte nici de virtuţile celorlalţi, pentru că este întunecat de negreala ucigaşului de om, şi astfel le explică prin vocabularul său cel viclean. Întotdeauna este supărat şi totdeauna mâhneşte pe semenii lui cu această negreală duhovnicească a sa. Dacă unul ca acesta vrea să se elibereze de această stare, trebuie să înţeleagă că are nevoie de curăţire, ca să-i vină limpezimea duhovnicească, curăţia minţii şi a inimii.
– Dar atunci când un om este o dată viclean şi altă dată bun?
– Atunci primeşte înrâuriri şi schimbări corespunzătoare. Omul este schimbător. Uneori gândurile viclene sunt ale diavolului, alteori însuşi omul gândeşte în mod viclean. De multe ori diavolul creează anumite situaţii pentru ca oamenii să-şi facă gânduri rele. Odată, nu am apucat să-i vorbesc unui arhimandrit care a venit pentru prima dată la Coliba mea. A doua oară când a venit nu l-am putut primi, deoarece eram grav bolnav şi i-am spus să vină altă dată ca să discutăm. Atunci aceluia i-a intrat gândul că nu vreau să-l primesc, că am ceva cu el şi s-a dus jos la mănăstire şi s-a plâns. Aceasta a fost în întregime o lucrare a diavolului.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012.
