Geometria iubirii

Când matematica este definită drept o „știință a min­ții”, te aștepți ca toți cei care o iubesc să fie scorțoși, cere­brali, străini de orice noțiune de sentiment sau emoție. Și totuși… Când te gândești la oameni precum Pitagora, Euclid, Arhimede, Blaise Pascal, Isaac Newton, nu prea poți fi sigur că afirmația de mai sus poate fi con­firmată indubitabil. Dar ce ar mai fi de spus despre Isidor din Milet sau Anthemios din Tralles, mari ma­tematicieni și arhitecți care au dez­voltat extraordinara Sfânta Sofia – catedrala monument a Imperiului Bizantin? Nu sunt toți acești oameni și operele lor mărturii vii ale faptului că până și cea mai „cerebrală” știință din univers nu s-ar fi dezvoltat în lipsa existenței unei inimi mari care s-o ghideze din umbră? Și dacă geometria nu se potrivește plânsului, așa cum afirma Sfântul Grigorie Teo­logul în prima dintre cele cinci Cuvântări teologice, atunci cu sigu­ranță se potrivește iubirii.

Nu este nimic mai urât în iubire decât să măsori totul. Să cântărești fiecare gest. Să te simți superior celuilalt doar pentru că ai oferit cadouri mai multe sau mai frumoase, pentru că ai făcut mai multe activități casnice sau câștigi mai mulți bani. Genul acesta de matematică dăunează mult relațiilor dintre oameni, nu doar celor de cuplu, ci și prieteniilor, colegialității sau calității de a fi om cu ceilalți în general. Și mai este deranjant și pentru că implică perspectiva de interes, de calcul, atât de obscenă în manifestare, atât de vulgară în gândire, atât de limitată în desfășurare. Precizia pe care Dumnezeu o arată în iubirea Lui față de noi mă face să vorbesc despre această „geometrie a iubirii”. O geometrie generoasă, cu multă perspectivă, în care „cercul” iubirii Sale este fără margini, „triunghiul” echilateral al Sfintei Treimi se impune în desă­vâr­­șirea Sa asupra lumii întregi, „pătratul” virtuților (înfrânarea, pru­den­ța, curajul și dreptatea) – atât de prezent în scrierile filocalice! – este o cale sigură de urmat…

În fața acestei geometrii a iubirii, omul oferă numai calcule meschine. Se refugiază în spatele unei corectitudini impuse, în care regulile sunt considerate drept principii de ne­schimbat, dar care mutilează persoana umană în numele unei iubiri care nu se întrevede dincolo de litera lor. În timp ce Dumnezeu scrie drept cu linii strâmbe – un proverb portughez desăvârșit -, omul scrie strâmb cu linii drepte. Dar încă mai este timp să devenim geometrii asemenea lui Arhimede, care, atât de pasionat de cercurile pe care le dese­nase, a țipat la soldații veniți să-l în­junghie să nu se atingă de ele, nebăgând de sea­mă nici un moment că viața îi este în pericol. Ce exemplu de teolo­gie: să fii atât de pasionat de fru­mu­sețea pe care Dumnezeu ți-o descoperă, încât nici un calcul cu privire la propria viață să nu-ți umbrească gândirea și simțirea!

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
41
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 6, 5-14)

Next Post

Viețile Sfinților – mai, ziua 25

Related Posts