Bătrânul Simeon Kavsokalivitul se trăgea din Larisa şi de profesie era poliţist. A venit în Sfântul Munte să se facă monah, iar când a mers la Chilia Sfântului Simeon la Kavsokalivia, stareţul chiliei l‑a întrebat dacă fumează, iar el i‑a răspuns că da. „Pleacă, nu te primesc!” i‑a spus stareţul. Atunci el i‑a răspuns cu hotărâre: „Gheronda, din clipa asta mă las de fumat”. Şi într‑adevăr, deşi fuma un pachet de ţigări pe zi şi bea o jumătate de oca de rachiu, le‑a lăsat îndată, fiindcă era un om cu o voinţă puternică. Şi astfel a devenit monah.
După ce a fost încercat destul în ascultare, l‑a luat stareţul său şi l‑a dus la părintele Sava, duhovnicul cel sfânt, ca să vadă dacă este bun de preot. Părintele Sava, după ce l‑a spovedit, a spus stareţului: „Ucenicul tău nu are impedimente pentru preoţie, dar dacă vrei să fie întotdeauna smerit, lasă‑l să rămână simplu monah, fiindcă pe preoţi îi luptă mult mândria”. Şi astfel nu l‑a mai făcut preot.
Nu a ieşit niciodată din Sfântul Munte, nici măcar la medic. A preferat să orbească, decât să iasă din Munte ca să se îngrijească de ochii săi.
La fiecare praznic împărătesc sau al Maicii Domnului, deşi era orb, vedea şi trăia duhovniceşte sărbătoarea. Obişnuia ca îndată după Sfânta Împărtăşanie să plece imediat la chilia sa. Nu stătea niciun minut. Era trezvitor şi isihast.
Făcea privegheri şi mii de metanii. Ucenicul său, părintele Isaia, nu putea să‑l urmeze în nevoinţă. Bătrânul Simeon îi spunea: „Nu‑i nimic. Stai aici şi ceva tot o să primeşti”.
Un preot a liturghisit odată în bisericuţa lor. Auzea un zgomot, ceva ca un picurat, şi nu înţelegea ce se întâmplă. La sfârşit l‑a întrebat pe părintele Isaia, iar acela i‑a arătat locul unde se adunaseră lacrimile bătrânului Simeon, ce picuraseră în toată vremea Liturghiei. Dobândise plânsul cel neîncetat, oricând voia plângea.
„Călugărului care nu iese din Sfântul Munte”, spunea bătrânul Simeon, „Hristos îi dăruieşte o a doua feciorie”.
Era un mare nevoitor. În toată perioada postului, chiar şi în Sâmbete şi Duminici, ţinea post până la ceasul al nouălea din zi (ora 15). Mânca o dată pe zi, de obicei pâine cu măsline. În prima săptămână a Postului Mare postea până vineri, fără să mănânce nimic. A adormit în Postul Mare din anul 1988, la vârsta de 96 de ani.
Extras din Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte– Ieromonahul Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos, 2016.
