Zahu Pană
De-atâtea rugi, şiroaie
şi sudoare
se prelingeau căzând
pe ţărna coaptă;
Se făureau şi lunecau izvoare
de pe înalta frunte, înţeleaptă.
Sus pe coline-şi lăsau vârsta anii
pe trunchiuri de măslini şi chiparoşi;
El a venit aici în Ghetsimani
cu ucenicii cei mai credincioşi
şi i-a lăsat ca să se roage-n urmă,
dar obosiţi cu toţii-au adormit.
Ce se v-alege de pribeaga turmă
Când El va fi, ca mâine, răstignit?
Pe cruce, sus, îl vor petrece poate
arzând lumini în ochii ca migdala –
de noua ei iubire irizate
privirile Mariei din Magdala.
Dar slăbănogii, goii, orbii, ciungii,
leproşii vindecaţi, ce s-au făcut?
Treizeci de-arginţi sunaţi pe fundul pungii,
i-au speriat de nu s-au mai văzut…
Prefă-te, inimă, în sloi de gheaţă!
Tu, dragoste de oameni, cum nu seci
când va lipi de chinuita faţă
trădarea, buze vinete şi reci?
De-acum va părăsi grădina vieţii
şi n-a gustat din ea un singur pom.
Tot greu renunţi la anii tinereţii
Chiar dacă eşti şi Dumnezeu şi om!…
Dar este scrisă-n cărţile divine
cărarea care duce la-mplinire:
Jertfeşte tot! Şi dragostea de tine
Căci numai jertfa-aduce mântuire!
