Ghid de „bune maniere” lângă patul unui muribund

Preot Bogdan Chiorean

Nu cred c-ar fi deplasat să-ncropească cineva un soi de ghid de „bune maniere” lângă patul unui muribund, atât cât timp este în viață, cât și după aceea – în relațiile cu cei apropiați ai lui.

Încercările noastre de empatie, dorința de a fi alături de bolnav sau de familia lui se soldează foarte des cu niște întâlniri eșuate, pe care, în timp, le depozităm – și noi și cei afectați – în categoria „mai bine n-ar fi fost”.

1. Lângă patul unui bolnav inconștient nu vorbim ca și când nu ne-ar auzi.

Am avut un pacient care s-a trezit dimineața din comă și ne-a întrebat dacă știm cine din familia lui a zis noaptea trecută: „cred că se duce…”. În alte situații, am întâlnit familii care vorbesc despre săpatul gropii, firme de pompe funebre, alegerea sicriului și meniul de pomană. În schimb, e foarte util să ținem pacientul de mână și-l asigurăm în permanență că suntem acolo (pulsul unei femei inconștiente a crescut instant de la 44 la 72 când fiica cea mică a cuprins-o în brațe…)

2. Nu folosim consolări ieftine atunci când un prieten a pierdut pe cineva drag.

În top, aș enumera „e mai bine așa pentru că nu mai suferă”, „bucură-te că ai putut fi lângă el”, „n-ai ce face”, „nu mai plânge”. Când cel drag al tău nu mai este, ai nevoie de oamenii apropiați să-ți fie alături doar pentru umărul lor pe care să poți plânge. Argumentele, filosofiile și teoriile sterpe fac mult rău și nu aduc niciun fel de alinare.

3. Du-ți copiii să-și vadă bunicii în spital sau la înmormântare.

Cei mai mulți nu-i duc, pentru că – vezi-Doamne – e mai potrivit să rămână cu imaginea nu-știu-care și să nu fie traumatizați. Aiurea! Copiii trebuie să înțeleagă, la un moment dat, că viața noastră are un final pe acest pământ și că nu se termină totul aici. Hiperprotecția aceasta e doar aparentă, cel mai adesea trădând comoditatea părintelui de a găsi mai facilă această soluție decât răspunsul la atâtea întrebări ale copiilor. Mi-amintesc de o doamnă ce-mi povestea că întotdeauna a dus copiii la înmormântări, iar când a murit bunica lor, în apartamentul lor, copiii se jucau în camera unde era depusă femeia, fără nicio problemă.

Până la urmă, lucrurile trebuie să fie firești și cu simț. Și cu bun-simț. Cred că dintre cele lumești, astea erau cele mai importante calități ale Sfinților.

Total
115
Shares
Previous Post

Credința Părintelui Mihai Bucă! Povestește despre boala fiicei lui, Irene, și cum i-a schimbat viața

Next Post

Testament duhovnicesc al Părintelui Stăniloae pentru revigorarea vieţii creştine

Related Posts