,

Grădina sufletului

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:

– Părinte, aș vrea să fiu un bun creștin, să am o viață fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

– O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aștepți ca ele să crească? Așa, fără să faci nimic, or să răsară?

– Nu, părinte, trebuie să le ud …

– Dar dacă le uzi și atât, vor crește ele mari și frumoase?

– Nu, părinte, trebuie și să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …

– Dar dacă le dai toate acestea, și nu vor avea lumină, pot ele să crească?

– În niciun caz, părinte, atunci toată munca mea nu-și are rostul, florile nu vor crește niciodată.

– Acum ai înțeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, omenia … Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe.

Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoți. Și ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viață, care este rugăciunea.

Dar ele tot n-ar crește, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeiești. Și unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură și lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

E, poți tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci și Dumnezeu te va ajuta.

Doar așa, prin munca noastră și cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credința și toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor crește nestingherite, iar viața ni se va umple de fericire.

“Toate lucrurile ne-au fost încredințate nouă și noi acestora.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Extras din Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe– Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.