– Părinte, o femeie care nu este ortodoxă, dacă nu poate dobândi copil, îi este îngăduit, dacă cere, să se încingă cu panglica ce o atingem de Sfintele Moaşte ale Sfântului Arsenie?[1]
– Crede cu adevărat în puterea Sfântului sau se gândeşte că va fi ajutată în chip magic? Dacă crede în puterea Sfântului i se îngăduie s‑o poarte.
La unele femei care nu pot dobândi copii acţionează legile duhovniceşti, pentru că nu au făcut familie la timp. La început aleg zicând: „Nu, acesta este aşa, celălalt altfel”. Apoi dau făgăduinţă cuiva, dar în acelaşi timp se uită şi la altul, după care spun „nu” celui căruia îi dăduseră făgăduinţa, iar acesta în loc să considere o binecuvântare faptul că îl lasă înainte de a se căsători, merge să se sinucidă. Ei, ce fel de familie va face o astfel de tânără? Alte femei nu pot face copii pentru că în anii tinereţii lor au trăit o viaţă destrăbălată. Iar altele sunt afectate de alimentaţie, căci un număr mare de alimente conţin multe chimicale şi hormoni.
Există şi perechi care, de îndată ce se căsătoresc, vor să dobândească imediat copii şi dacă întârzie puţin îi cuprinde neliniştea. Dar cum să dobândească copii când ei sunt plini de nelinişte şi stres? Dacă vor alunga neliniştea şi stresul şi vor pune o bună rânduială duhovnicească în viaţa lor, atunci vor dobândi copii.
Uneori Dumnezeu intenţionat întârzie să dea copii unei perechi. Aţi văzut că Sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, precum şi Proorocului Zaharia şi Sfintei Elisabeta abia la bătrâneţe le‑a dăruit Dumnezeu copil? Şi aceasta a făcut‑o în ambele cazuri, pentru a împlini planul său cel din veşnicie de mântuire a oamenilor.
Soţii trebuie să fie totdeauna pregătiţi să primească voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Pe cel care se încrede în Dumnezeu, El nu‑l va lăsa. Noi nu facem nimic pentru Dumnezeu, iar El face atâtea pentru noi. Cu câtă dragoste şi dărnicie ni le dă pe toate! Există oare ceva pe care Dumnezeu să nu‑l poată face? O pereche avea cinci copii, care, atunci când s‑au făcut mari, au plecat şi s‑au aranjat la casele lor, lăsându‑i astfel singuri pe părinţi. Atunci aceştia au hotărât să mai facă încă un copil, ca să‑l aibă lângă ei la bătrâneţele lor. Cu toate că femeia era la vârsta la care nu mai putea face copii şi, omeneşte, aceasta era cu neputinţă, aveau însă mare credinţă în Dumnezeu şi de aceea au dobândit un băiat. Astfel au avut împreună cu ei la bătrâneţe pe fiul lor cel mai mic, pe care l‑au crescut şi l‑au căpătuit apoi şi pe el.
Naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu. Când Dumnezeu vede smerenie la perechea care întâmpină greutăţi în dobândirea de copii, atunci el le dă nu numai un copil, ci chiar şi mai mulţi. Însă atunci când vede încăpăţânare şi egoism, nu le împlineşte cererea lor, deoarece aceasta ar însemna să‑i odihnească în patimile lor. De aceea soţii trebuie să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu şi să spună: „Dumnezeul meu, Tu te îngrijeşti de binele nostru, facă‑se voia Ta”. Şi atunci se va împlini ceea ce cer. Căci numai atunci se va face voia lui Dumnezeu, când vom spune Facă‑se voia Ta! şi ne vom încredinţa Lui întru toate. Însă noi, pe de o parte spunem Facă‑se voia Ta!, iar pe de alta insistăm să se facă voia noastră. Atunci ce să mai facă Dumnezeu cu noi?
[1] Sfântul Arsenie, aşa cum se vede din viaţa lui, în cazurile de sterpiciune binecuvânta o sforicică şi o dădea femeii s‑o poarte ca să i se dezlege sterpiciunea. Stareţul ne spunea ca în cazurile asemănătoare să atingem o bucată de panglică de Sfintele Moaşte ale Sfântului Arsenie şi să o dăm femeii acea problemă ca să o poarte.
Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
