Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat)
Atât în Legea veche, cât şi în cea nouă, unirea lui Dumnezeu cu oamenii este socotită ca o unire de nuntă. Poporul lui Israel era mireasa şi Dumnezeu era mirele. În Noul Testament, Domnul Iisus Hristos este mirele, iar Biserica, alcătuită din credincioşi, este mireasa. Nu s-a găsit o comparaţie mai frumoasă şi mai potrivită.
Iată ce zice în acest sens Prorocul Isaia: „Şi în ce chip se însoţeşte flăcăul cu fecioara, Cel ce te-a zidit se va însoţi cu tine. Şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Dumnezeul tău! Pe zidurile tale, Ierusalime, eu pun străjeri care nici zi, nici noapte nu vor tăcea!” (Isaia 62, 5-6). Vechiul Ierusalim este mireasa lui Dumnezeu.
Iată ce citim în Cartea Apocalipsei, atunci când ni se vorbeşte de sfârşitul veacurilor şi de unirea tuturor credincioşilor cu Domnul Hristos. Toţi vor învia din morţi şi se vor preschimba în nemurire: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut… Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mielului. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21, 1-10).
Înspre această stare şi înspre acest loc năzuieşte orice creştin. Înspre momentul în care Domnul Hristos va reveni, Îşi va lua mireasa Sa, noul Ierusalim, Biserica, alcătuită din cei mântuiţi, din cei ce se vor bucura cu El în vecii vecilor. Înspre acest ospăţ este chemat tot omul. Tot omul e chemat la unirea cu Hristos; la intrarea în Biserică şi la o viaţă curată.
Am înţeles din pericopa evanghelică citită astăzi că Însuşi Domnul Iisus Hristos compară unirea oamenilor cu Sine cu un ospăţ de nuntă. E vorba de un împărat care face nuntă fiului său. Dumnezeu face nuntă Fiului Său, Domnului Iisus Hristos, şi îi cheamă pe mulţi. Numai că dintre cei mulţi, puţini vin. Şi atunci când toate sunt gata şi când ospăţul este în toi intră stăpânul, intră Dumnezeu să-Şi vadă oaspeţii care au venit la nuntă. Şi ne spune Evanghelistul Matei că a văzut Dumnezeu acolo un om care nu era în haină de nuntă şi i-a zis: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”. El însă a tăcut. Atunci a zis împăratul slugilor: „Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 22, 12).
Haina sufletului încercăm şi noi să ne-o primenim în toată viaţa noastră. De pildă, referitor la acest moment, neştiut de nimeni, dar care va veni, o cântare de la Miezonoptică zice aşa: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind şi nevrednică cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi” (Ceaslov, București, 1973, p. 25).
În cămara nunţii, la nunta împăratului, dorim să ajungem cu toţii. Important este însă să avem haină de nuntă. Haina sufletului nostru ne-o albim prin baia botezului şi pe calea vieţii, prin Taina sfântă a Pocăinţei, ori de câte ori o pângărim, prin Taina Spovedaniei o curăţim din nou, o spălăm din nou.
Vedeți, iubiţi fraţi şi surori, că nu este neapărat vorba de o pângărire, de o murdărire fizică, ci de una spirituală, prin păcatele şi fărădelegile pe care le facem zi de zi. În acest sens, istorisirile noastre pioase ne pun în faţă pilde care ne încredinţează că această murdărie a hainei sufletului nu este fizică. Spune povestea, sigur că este o ficţiune, că la un moment dat, Sfântul Ierarh Nicolae dimpreună cu Sfântul Ioan Casian au fost trimişi de Dumnezeu pe pământ să vadă ce fac oamenii. Şi trecând printr-un sat amărât cu un drum rău, plin de noroi, au văzut un ţăran care avea carul plin cu fân şi se înglodase în noroi. Amândoi, şi Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan Casian, aveau hainele albe, frumoase, ca din Rai. Sfântul Nicolae pune umărul să scoată căruţa din noroi. Sfântul Ioan Casian zice: „Dar tot ne stropim cu noroi. Eu stau aici şi mă rog pentru el”. Şi Sfântul Nicolae scoate căruţa, iar Sfântul Ioan Casian se roagă pentru el. Numai că atunci când au mers să facă bilanţul şi să spună ce-au realizat pe pământ, Domnul Dumnezeu i-a zis Sfântului Ioan Casian: „Tu n-ai vrut să-ţi pângăreşti haina cu noroi, aşa că vei avea sărbătoare tot o dată la patru ani, pe 29 februarie, iar Sfântul Nicolae, care s-a aplecat la necazul omului, ce era într-o clipă de cumpănă, va avea sărbătoare de două ori pe an”.
Este o ficţiune pioasă, dar care ne spune mult. Este vorba de murdărirea cu noroi şi cu sudoare a omului care munceşte, a omului care face fapte bune. Când e vorba de pângărirea sufletului, de haina de nuntă pângărită, sunt înţelese păcatele noastre. De aceea, e mare lucru să apelăm cât mai des la curăţirea hainei sufletului ca să fim gata pentru momentul în care va trebui să participăm la nunta Mirelui ceresc.
Nu ştim clipa, nici ceasul în care El va veni, ci trebuie să fim mereu gata pentru momentul acela, cu haina sufletului nostru curată. De aceea îi fericim pe credincioşii care au râvnă să se spovedească des, au râvnă să facă pocăinţă, pocăinţa care presupune lacrimi, post, rugăciune, nevoinţă şi alte asemenea fapte care albesc haina sufletului nostru.
Să dea Tatăl cel ceresc ca atunci când va veni clipa, de nimeni ştiută, şi când Împăratul va face nunta cea veşnică, noi să avem haina pregătită pentru ospăţul Mirelui.
IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
Sursa: http://ziarullumina.ro
