„Harismele” ieftine ale celor înşelaţi

– Părinte, de ce oamenii merg adeseori cu vreo problemă pe care o au la cei înşelaţi?

– Pentru că diavolul are „harisme” ieftine şi oamenii le primesc cu uşurinţă. Cele pe care aceia le spun oamenilor ca să le facă, nu sunt grele şi le odihnesc patimile. În loc să se pocăiască pentru păcatele ce le fac în lume şi să meargă la un duhovnic să se mărturisească, află nişte înşelaţi, adică pe diavolul, şi îi cer lui să le rezolve problema. După aceea se chinuiesc şi nu-şi dau seama că i-a legat diavolul şi le face comandă.

– Şi cum de se încred în ei, Părinte?

– Oamenii sunt ameţiţi. Câţi nu spun că îi povăţuiesc pe oameni pe drumul cel corect, în timp ce duc pe umerii lor un sac în care este ascuns diavolul! Bunul Dumnezeu însă nu-l lasă să se ascundă cu totul. Câteodată diavolul scoate vreun corn sau coada sa, oamenii le văd şi strigă înfricoşaţi: „Ce este aceasta? Corn? Coadă?”. „Nu, ce tot vorbiţi? Este o vânătă”, le spun aceia ca să-i înşele şi să le prezinte lucrurile diavoleşti ca bune şi folositoare.

Şi aici a venit într-o zi cineva înşelat, însoţit de câţiva. Avea cu el vreo zece persoane şi făcea pe stareţul lor. Îi întreb: „Aparţineţi de vreo organizaţie?”. N-au răspuns. „De vreo asociaţie?”. N-au răspuns. „Aveţi vreun duhovnic?”. Nimic. Au început să facă metanii. I-a adus aici ca să-i înşele. Iar după aceea spune tuturor: „Am mers şi la Părintele Paisie şi este de acord cu noi!”. Ai înţeles? Nu trebuia nici să-l primesc, pentru că după aceea a exploatat aceasta. Se vedea că este suspect. Se vedea că ucenicii lui erau atraşi prin înşelăciune. Sărmanii au căzut în genunchi.

– Le-aţi spus ceva, Părinte?

– Le-am spus, dar vicleanul le spune altele când pleacă de aici. Îi învârte pe ici-colo şi îi duce tot la drumul lui.

– Părinte, cum se va putea păzi cineva de înşelaţi?

– Rămânând în staulul Bisericii noastre. Desigur, dacă cineva urmează pe un înşelat din neştiinţă, Dumnezeu nu-l va lăsa. Îl va ajuta să-şi dea seama de greşeala sa şi să se întoarcă la adevăr.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 24, 13-28)

Next Post

Viețile Sfinților – septembrie, ziua 2

Related Posts
Total
0
Share