Un monah care trăia într-o mănăstire cu viață de obște era luptat de gânduri să plece din mănăstire. Într-o zi a luat o hârtie și a scris pe ea toate pricinile pentru care gândurile îi spuneau să plece. După ce le-a enumerat pe toate, dedesubt a scris și o întrebare, pe care și-a adresat-o lui însuși: „Le vei răbda pe toate acestea?”. Mai jos, ca răspuns la această întrebare, a scris: „Întru Numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe toate le voi răbda!”. Și după ce a împăturit hârtia, a pus-o în brâul său.
Așadar, atunci când una din aceste pricini îi veneau în minte și gândurile îl necăjeau să plece din obște, el se retrăgea într-un loc deosebit, scotea hârtia din brâu și o citea. Iar când ajungea la cuvintele: „Întru Numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe toate le voi răbda!”, își spunea: „Ia aminte, ticălosule, că nu te-ai învoit cu un om, ci cu Dumnezeu!”. Și îndată se liniștea. Așa făcea acest monah ori de câte ori vreo oarecare pricină îi pricinuia tulburare în suflet. Și astfel rămânea netulburat.
Când ceilalți monahi au observat ceea ce face fratele și cum trăiește liniștit, citind acea hârtie, în timp ce ei de multe ori se tulburau, îl invidiau și-l urau. De aceea au mers cu toții la egumen și i-au spus:
– Avva, fratele acesta este un fermecător și își ascunde farmecele sale în brâu. Pentru aceasta nu putem rămâne împreună cu el. Ori îl alungi pe el de aici, ori plecăm noi.
Egumenul, cunoscând cursa vrăjmașului, le-a spus:
– Mergeți și rugați-vă! Mă voi ruga și eu, și după trei zile vă voi răspunde.
În timpul nopții, când acel monah dormea, a mers egumenul și scoțându-i hârtia din brâu, a citit-o, apoi a pus-o la loc și a plecat. După ce au trecut cele trei zile au venit monahii la egumen ca să afle răspunsul său. Atunci egumenul îl cheamă pe acel monah și-i spune:
– De ce-i smintești pe frați?
Auzind acestea, monahul a căzut la pământ și a spus:
– Avva, am greșit, iartă-mă și te roagă pentru mine!
Apoi egumenul s-a adresat monahilor, întrebându-i:
– Ce ați spus despre acest frate?
– Că este vrăjitor și are vrăjile sale în brâu, au răspuns aceia.
– Scoateți-i vrăjile din brâu!
Atunci aceia s-au năpustit să-i dezlege brâul, însă monahul nu-i lăsa.
– Tăiați-l!, a poruncit atunci egumenul.
După ce i-au tăiat brâul, au găsit în el „hârtia magică”. Atunci egumenul ia hârtia și o dă unuia dintre diaconi, poruncindu-i să se suie în amvon, iar de acolo s-o citească. Și a făcut acesta mai mult ca să-l rușineze pe vicleanul diavol, care a semănat această clevetire în sufletele monahilor. Când monahii au auzit cele scrise în hârtie și mai ales ultimele cuvinte: „Întru Numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe toate le voi răbda!”, nu mai știau ce să facă de rușine. Au făcut cu toții metanie egumenului și i-au spus:
– Avva, am greșit.
– Nu-mi faceți mie metanie, le-a spus atunci egumenul, ci lui Dumnezeu și fratelui pe care l-ați clevetit, pentru ca să vă ierte.
Și făcând așa, egumenul a spus fratelui:
– Frate, să ne rugăm lui Dumnezeu ca să-i ierte.
Și s-au rugat pentru ei.
