Harul Botezului

Există o cutremurătoare mărturie a unui athonit, Părintele Simeon, care este originar din Peru, care ne spune următoarele:

Când era mic, mama lui îi spunea:

– Tu, când vei crește mare, vei purta haine negre. Nu știu ce înseamnă aceste haine negre. Vei trăi într-un loc care nu va fi insulă și numai cu barca vei merge acolo.

Copilul a crescut, a studiat și a călătorit în toată lumea. Mergând și la Paris, acolo a cunoscut un monah ortodox. Din discuțiile cu el, a fost atras de Ortodoxie, pentru că el era catolic. A mers în Sfântul Munte și acolo Dumnezeu a făcut minunea Sa. S-a botezat, a devenit monah cu numele de Simeon, apoi a fost hirotonit și preot.

După mai mulți ani a mers în patria sa, în Peru, unde a catehizat-o și a botezat-o pe mama sa într-un lac. De trei ori a afundat-o în apă și a scos-o. După a treia afundare, mama sa s-a ridicat în picioare, la o oarecare înălțime, îmbrăcată deja într-un preafrumos hiton alb. A stat pentru puțin nemișcată, apoi a căzut jos și a leșinat.

Atunci frații lui s-au năpustit asupra sa, voind să-l omoare, crezând că mama lor a fost înecată de el, fratele lor, călugărul. Dar când s-au apropiat de el, mama lor s-a trezit și a început să se scoale. După care le-a spus:

– După a treia afundare și ridicare, când m-am ridicat, tot locul dimprejur strălucea și se umpluse de lumină, de o revărsare de lumină strălucitoare. Această lumină m-a îmbrăcat cu o haină luminoasă, strălucitoare, plină de bucurie. Această lumină a intrat și înlăuntrul meu, m-a inundat, m-a înăbușit, m-a mistuit, m-a imaterializat și m-a făcut cu adevărat purtătoare de lumină.

Lumina a fost atât de intensă și emoția atât de puternică, încât nu a mai rezistat și a leșinat.

Acestea le povestea însuși Părintele Simeon evlavioșilor închinători.

Iată minunile care se săvârșesc în Taina Sfântului Botez.

Sursa: „Cunoaștere și trăire a Credinței Ortodoxe”, de Pr. Ștefan Anagnostopulos

Previous Post

Monahul alcoolic

Next Post

Sfatul cel înțelept

Related Posts
Total
0
Share