Ochiul nu se satură de privit, nici urechea nu se satură de auzit.
Lumea aceasta este, în întregul ei, asemenea unei himere strălucitoare, dar în parte este numai mâhnire; vitejie de uriaş, în întregul ei, şi frică de şoarece, în parte; avânt nebiruit al vieţii, în întregul ei, şi moarte fără nădejde, în parte.
Şi toată această strălucitoare himeră nu poate îndestula niciun ochi, nicio ureche şi cu atât mai puţin poate ostoi setea dorinţelor trupeşti.
Iar cel mai puţin poate potoli setea duhovnicească. Căci aşa cum o picătură de apă cade pe limba arsă a călătorului însetat şi îl adapă, tot aşa şi acest întreg cosmos – o picătură fierbinte – cade pe sufletul însetat al omului şi nu numai că nu-l satură, ba chiar această picătură fierbinte – cosmosul – îl face mai setos şi îi aţâţă setea până la nebunie.
Într-adevăr, lumea e făcută doar să stârnească setea în om, nu să o şi astâmpere.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
