Hinduşii, deşi sunt un popor înteligent, deşi au nelinişti metafizice şi multă inimă, se ocupă cu aşa numita filozofie, cu rătăciri şi vrăjitorii zăpăcindu-i pe europeni cu teoriile lor. Şi iată, mai-marii lor sunt ca taurii, iar mulţi alţii, acolo în India, mor de foame. Vin şi aici în Grecia şi înşeală lumea cu nirvana, cu pasivitatea, cu reîncarnările… În cărţile lor folosesc şi părţi din Sfânta Scriptură, din Filocalie, de la Sfinţii Părinţi şi astfel atrag lumea. Unde se auzea mai demult ca ortodocşii să creadă în teoriile hinduiste? Acum însă, deşi e greu s-o spui, chiar şi unii oameni serioşi susţin astfel de neghiobii şi dau bani grei pentru aceasta. Hinduismul a făcut multă vătămare.
– Părinte, există indieni care să fie creştini ortodocşi?
– Foarte puţini. Au rămas câţiva din Biserica pe care a întemeiat-o Sfântul Apostol Toma, dar au părăsit-o. Unii au devenit catolici, alţii protestanţi. Astăzi acolo pe ortodocşi îi poţi număra pe degete.
Toate cele pe care celelalte religii sau parareligii le prezintă ca minuni nu au nicio legătură cu minunile religiei noastre. Hristos cere de la noi mărime de suflet. Nu vrea să-L iubim pentru că este Atotputernic. Dacă ar fi vrut, ar fi putut face o minune pentru a crede imediat toată lumea. Dar în felul acesta ar fi îngrădit libertatea omului. De aceea spune: Fericiţi cei ce n‑au văzut, dar au crezut[1].
Ortodoxia are minunea şi Harul dumnezeiesc. Hinduismul are magia şi filozofia. El înlocuieşte minunea cu magia şi Harul dumnezeiesc cu filozofia. Diavolul dă puteri guruşilor, vrăjitorilor etc., pentru că aceştia îi dau drepturi. Şi astfel, aceia pot face „minuni”, iar cel care le vede, îi admiră.
Din clipa în care cineva vede că cel care face astfel de false minuni nu se înrudeşte deloc cu Hristos, trebuie să-şi dea seama că ele sunt înşelăciuni ale diavolului, care niciodată nu ştie să spună adevărul, ci numai minciuni, ca să înşele făpturile lui Dumnezeu. Cei care au intenţie bună, dacă mai înainte au cunoscut puţin Ortodoxia, îşi fac probleme, deoarece văd că viaţa vrăjitorilor nu este curată, ci este încurcată, în timp ce în Ortodoxie află viaţă curată şi superioritate. Află oameni care au sfinţenie şi care fac minuni adevărate.
În Ortodoxie bunătatea este prisosul dragostei omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Toate celelalte fapte bune ce se fac de către cei de altă credinţă, de cei înşelaţi etc., nu au principii duhovniceşti în Hristos, ci pot avea nişte principii omeneşti bune. Cel care trăieşte corect viaţa ortodoxă are smerenie, dragoste şi se dăruieşte cu totul aproapelui, se jertfeşte. Iar nevoinţa, postul şi privegherea pe care le face, le face din dragoste faţă de Dumnezeu, iar nu ca să simtă o oarecare plăcere.
Hristos a venit în lume ca să Se răstignească din dragoste pentru făptura Sa. Mai întâi S-a răstignit şi după aceea a înviat. Este un lucru ieftin ca cineva să ceară bucurii duhovniceşti – cu totul altceva este dacă Hristos îi va da să guste dulceaţa cerească. În timp ce aceia care se ocupă, de pildă, cu filozofiile indiene, cu yoga etc., prin toate pe care le fac, ţintesc să ajungă la, chipurile, o stare duhovnicească, la extaz, să simtă o plăcere sau să devină mai presus decât ceilalţi, fără să se intereseze de ceilalţi.
Să presupunem că un hinduist se află la ţărmul mării şi face autoconcentrare. Dacă în momentul acela cineva se primejduieşte în mare şi cere ajutor, acesta va rămâne cu desăvârşire nepăsător, nu se va mişca din poziţia sa, ca să nu se lipsească de plăcerea ce o simte. În timp ce, dacă s-ar afla acolo un monah ortodox şi ar rosti Rugăciunea, ar lăsa metania şi s-ar arunca în mare ca să-l salveze.
[1] In. 20, 29.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
