Hristos a pătimit pentru noi și în locul nostru

†Mitropolitul Augustin al Florinei

Voi încerca, iubiții mei, să spun un cuvânt la Răstignirea Domnului.
Ce este Răstignirea? Este o taină mare. În Vinerea Mare îl auzim pe Apostolul Pavel, care s-a suit până la „al treilea Cer” și „a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască”1, spunând că elinii (adică închinătorii la idoli) când au auzit despre Cruce și despre Cel răstignit, au considerat aceasta „nebunie”2. Nu puteau să se adâncească în noima care înconjura Răstignirea lui Hristos. Dar și astăzi, dacă întrebați pe unii intelectuali, vă vor spune numai că Hristos este un mare altruist, Care s-a jertfit pentru alții.
Noi, având povățuitor Evangheliile și cuvântul dumnezeiesc, îndrăznim că acest cuvânt, adică că Hristos este un altruist, nu este îndestulător. Nimeni nu se îndoiește de faptul că Hristos este dragoste și că din dragoste a murit „pentru noi”3. Dar așa ceva fac și oamenii. De pildă, mama moare pentru copilul ei, prietenul moare pentru prietenul său, ofițerul și soldatul în prima linie a frontului se jertfesc pentru că „mai cinstită este patria decât mama și tatăl și decât toți ceilalți strămoși”, spun Socrate și Platon. Însă dragostea lui Hristos are o mult mai mare profunzime. Care este aceasta? Este că Hristos a murit nu numai „pentru noi”, ci și „în locul nostru”. Primul îl înțeleg și îl acceptă toți, pentru al doilea unii se poticnesc. Însă noi cei care credem în El să spune nu numai „pentru noi”, ci și „în locul nostru”. Există mare diferență între „pentru noi” și „în locul nostru”. Dar ce înseamnă „în locul nostru”? Îl auzim pe Proorocul Isaia, care, cu opt sute de ani mai înainte de Hristos, spune despre El: „Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat… Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre… Și prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat”4. Cu alte cuvinte, Mesia a pătimit pe Cruce în locul nostru. Și sfințitul Augustin în Kekragariul său spune: „Eu am făcut fărădelege, iar Tu ai stat pe banca acuzaților; eu am făcut vicleșug, iar Tu ai fost osândit; eu nu am ascultat de poruncile Ziditorului, iar Tu, prin desăvârșita ascultare față de voia Părintelui ceresc, ai plătit păcatul neascultării mele”. Pricina pătimirii Tale sunt eu, păcătosul. Iar dacă astăzi nu simțim aceasta și nu vom plânge, nu ne putem apropia de taina Crucii.

rastignirea

Cele pe care le-a pătimit Hristos, trebuie să le pătimim noi. Capul nostru, care găzduiește atâtea înțelesuri viclene și atâtea cugetări josnice, trebuia să poarte coroana de spini, iar nu capul Său curat, care pe toate le cârmuiește cu înțelepciune și bunătate. Limba noastră care spune minciuni, defăimează, clevetește, hulește, „care oase nu are, însă oase sparge”, ea trebuia să guste oțetul și fierea, iar nu limba lui Hristos care întotdeauna a vorbit adevărul. Mâinile noastre, care în fiecare zi săvârșesc atâtea fapte păcătoase, trebuiau să fie pironite pe lemn, iar nu mâinile lui Hristos, care împrăștiau peste tot mirul dragostei, binecuvântări, vindecări și binefaceri. Picioarele noastre, care lasă calea cea dreaptă și se îndepărtează pe cărări întunecoase și strâmte, trebuiau să fie imobilizate sus pe Cruce, iar nu picioarele lui Hristos, care au mers distanțe nemăsurate ca să afle oaia cea pierdută și să aducă mesajul mântuirii și care, acolo unde călcau, făceau să scoată pământul bună mireasmă.
Așadar, noi suntem cei vinovați, iar Acela nevinovat. Noi am împovărat pământul cu păcate, iar Acela este „Cel ce ridică păcatul lumii”, așa cum a spus Sfântul Ioan Botezătorul5. S-a încărcat cu poverile noastre și ne-a slobozit pe toți, de la Adam și până la sfârșitul lumii, de osândă. Dacă nu conștientizăm aceasta, adică faptul că Hristos S-a răstignit „în locul nostru”, în locul meu, al păcătosului, și în locul vostru și al nostru al tuturor, în zadar sărbătorim. Și totuși, astăzi, acest adevăr este considerat de mulți nebunie, neghiobie.
Cum să explic aceasta mai simplu? Voi folosi următorul exemplu, pe care l-am citit. Cineva a făcut un omor și era urmărit ca să-l prindă.
Prindeți-l, prindeți-l!, strigau oamenii. Este vinovat, a ucis un om.
Acela, cu hainele lui pline de sânge, alerga disperat ca să nu fie prins. La un moment dat vede o ușă deschisă și intră înăuntru fără să-și dea seama unde a intrat. Cine și-ar fi închipuit? Era tocmai casa fratelui celui ucis. Acela și-a dat seama îndată că cel care a intrat este ucigașul fratelui său. Dar ce a făcut? L-a predat? Nu. Dar ce face? Își scoate hainele sale și le schimbă cu ale ucigașului. Peste puțin bate la ușă poliția, iar acela l-a ascuns pe ucigaș și s-a prezentat el ca vinovat.
Eu l-am omorât, a spus acela.
Și l-au luat și l-au dus să fie pedepsit.
Pilda aceasta a unui om care din prisositoare dragoste s-a înfățișat pe sine vinovat ca să dezvinovățească pe cel cu adevărat vinovat, dă viață cuvintelor: „Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat” și: „Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii”. Cine s-a făcut pricină a osândirii lui Iisus? Noi. Dacă la început noi nu am fi păcătuit, am fi fost acum cu toții în Rai și Hristos nu S-ar fi răstignit.
Adevărul istoric este că evreii L-au răstignit atunci pe Hristos, iar adevărul duhovnicesc, pe care trebuie să-l acceptăm, este unul mai dureros, adică adevărul că și noi Îl răstignim astăzi. Unde? Peste tot. Nu există colț al țării noastre unde să nu fie răstignit Hristos. În case, în școli, în armată, în comunicații, la telefoane, pe terenurile de sport, în centrele de noapte, în gări, în presă, în parlament, la tribunale (rar se va afla cineva să spună: Domnule președinte, eu nu pot pune mâna pe Evanghelie. Și aceasta pentru că Domnul a spus: „Să nu vă jurați nicidecum”6). Așadar, nu-L răstignim și noi ca și iudeii, când ne jurăm, când disprețuim și călcăm în picioare poruncile Lui, când hulim cele sfinte?
În Evanghelia de la Ioan Hristos spune: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”7. Și Evanghelistul Ioan în altă parte spune: „Dumnezeu dragoste este”8. Lumea întreagă trăiește și depinde de dragostea lui Dumnezeu și fiecare dintre noi are zeci de mii de dovezi ale dragostei Lui. „Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem”9. Ce să arătăm mai întâi? Dragostea nu este soarele care luminează și încălzește pământul? (Ca un protest al soarelui a fost faptul că „de la ceasul a șaselea întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”10). În dar soarele, în dar apa care ne adapă, în dar norii, în dar mările, în dar izvoarele, în dar râurile, în dar copacii, în dar păsările care ciripesc, în dar toate. Cum să lăudăm dragostea lui Dumnezeu? Limba este neputincioasă.
Însă cea mai înaltă dragoste a Sa, culmea dragostei lui Dumnezeu, este faptul că L-a dat pe Fiul Său pentru mântuirea noastră. Nu exista oare alt mijloc? Putea să folosească și alt mijloc, dar l-a ales pe acesta, Jertfa de pe Cruce, ca să arate măreția dragostei Lui. „Căci astfel a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Cel Unul-Născut…”. Nu există o dragoste mai mare ca aceasta.
Se spune despre un rege al Franței că atunci când a auzit pentru prima dată despre Hristos și că evreii L-au răstignit, a spus: „Ah, dacă aș fi fost eu atunci cu ostașii mei, i-aș fi nimicit”. Și Hristos, Dragostea, ar fi putut să-i nimicească, însă El „a răbdat Cruce”11 pentru noi. Aceasta este dovada dragostei Lui. Dar cu toate acestea noi suntem nerecunoscători, răutăcioși, hulitori, călcători de jurământ, desfrânați, preadesfrânați, vrednici de milă. În țara noastră se fac patru sute de mii de avorturi pe an. Dumnezeul meu, cum ne mai rabzi? „Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne”.
Așadar, ceea ce trebuie să facem noi este să conștientizăm că noi suntem responsabili de Răstignire și să strigăm: „Hristoase, miluiește-mă, iartă-mă!” și: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”12.

Total
3
Shares
Previous Post

Jertfa pe cruce a lui Hristos

Next Post

Cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Praznicul Învierii Domnului

Related Posts