Preot Visarion Alexa
Cu pandemie, fără pandemie, cu durere, fără durere, Crăciunul vine! Și vine ca să ne reamintească, în fiecare an, un fapt extraordinar care s-a petrecut acum două mii de ani, într-o simplitate desăvârșită.
Acum, Crăciunul este un eveniment mondial, toată lumea- ateu sau credincios- sărbătorește Crăciunul, într-un fel sau altul.
Acum două mii de ani, însă, aproape că nimeni nu știa că Domnul Se va naște pe pământ. Îndrăznesc astăzi, să vă port prin meandrele spiritualității și ale istoriei umane și să încercăm să înțelegem ce I-a venit lui Dumnezeu să coboare pe pământ și cât de greu i-a fost și încă îi este omului să-L recunoască pe Hristos ca fiind Dumnezeu.
Să nu-i judecați aspru pe iudeii din vremea Mântuitorului, pentru că nu știu câți dintre noi, de am fi trăit atunci, L-am fi recunoscut. Nu știu dacă nu cumva am fi făcut și noi parte din gloata contestatarilor, pentru că și acum ne este greu să ne apropiem de El cu toată devoțiunea.
Odată cu căderea lui Adam din Rai, Dumnezeu i-a promis omului un Salvator și i-a spus Evei așa: “În dureri vei naște!”, iar șarpelui: “Ea îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.” Și în acea promisiune, că un Salvator va zdrobi capul șarpelui, a început marea așteptare a umanității.
Lucrul acesta nu s-a impregnat doar în partea spirituală, ci și în cea culturală, socială. Încă așteptăm un salvator, în toate aspectele vieții noastre: așteptăm un salvator politic, așteptăm un om care să vină să salveze România, așteptăm pe cineva care să ne salveze de pandemie.
Fac o paralelă și vă spun că nu o dată mi s-a întâmplat ca un om să-mi spună că, fără reverendă pe mine, nu mai poate vorbi cu mine ca și cu preotul. Bine ar fi să putem prețui oamenii, să ne putem împărtăși de oameni, nu de haine sau de funcții.
Ideea aceasta: “Poate un om să ne salveze?!”, a bântuit mereu umanitatea. În Evanghelia de astăzi ați ascultat Geneanalogia Mântuitorului. Hristos se trage din niște oameni. Oameni ca și noi, care au avut neputințe, care au făcut păcate mari. Gândiți-vă la Regele David…
Încă de la început, iudeii își spuneau unii altora: “Omul nu ne poate salva!”, pentru că omul moare, iar Mesia nu moare, trebuie să fie nemuritor. David, în Psalmul 145 spune astfel:
“Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Ieșit-a duhul lor și se vor întoarce în pământ, iar în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.”
Deci, iudeii au avut mereu gândul acesta, pe care ni l-au predat și nouă: “Nu te încrede în om!”
Dar, cu toate acestea, Dumnezeu vrea să ne arate un lucru fundamental: salvarea e între noi! Degeaba așteaptăm să vină cineva din afara noastră, că nu se va întâmpla asta. Salvarea noastră, a umanității, a venit acum două mii de ani, într-o simplă iesle, în Bethleem, în familia unui tâmplar și a unei tinere femei crescută la Templu.
De ce s-a dus Maica Domnului la Bethleem? Romanii făceau un recensământ și au chemat iudeii la locul lor de naștere. Și naște acolo, într-o peșteră. Pentru ea nu a fost un șoc, nu a fost o schimbare, un dezastru, pentru că ea era obișnuită, pentru că toată viața ei locuise într-o peșteră.
Naște pe Dumnezeu Salvatorul care vine sub chipul unui om golaș, așa cum ne naștem noi toți.
Vine într-o simplitate desăvârșită, arătând că Hristos a fost un om adevărat. N-a ales să vină într-un mod extraterestru, fantastic, pe pământ, pentru a-i face pe oameni să-L urmeze pentru că ar fi bogat sau celebru, sau de frică, ci pentru a-i face să înțeleagă că, oricât de mici ar fi, oricât de săraci și neputincioși, au șansa salvării.
Evanghelia Geneanalogiei Mântuitorului Îl arată pe Iisus ca fiind Unul de-ai noștri, Unul dintre noi. Îl arată pe Iisus omul care are neamuri, care are rude, care Se trage dintr-un șir de oameni. Hristos a vrut să Se așeze între noi, nu pe un piedestal de neatins, nu ca zeu, ci ca om.
Dumnezeu a coborât între noi, între bicisniciile și nenorocirile nostre de viață, pentru a ne arăta că salvarea vine acolo unde te afli, în stilul ăla de viață întunecat pe care-l duci. Iisus nu are nicio putere umană, însă are o putere sufletească, spirituală extraordinară, la care suntem chemați și noi.
Vă îndemn să ne pregătim pentru Crăciun, nu ridicându-L pe Hristos pe un piedestal, nu făcându-L un zeu de neatins, ci punându-L în inima noastră ca fiind Salvatorul fiecăruia, acolo, în lumea lăuntrică întunecată în care trăim.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă ocrotească, să vă ajute să vă desprindeți de toate grijile cele pământești și să vă îndreptați cu sufletul, cu mintea, cu gândurile spre Dumnezeu, Salvatorul nostru!
