Satanismul în muzica rock – I

Muzica ce îl conduce pe om spre înălţare duhovnicească, care îi copleşeşte personalitatea şi îi cizelează caracterul provine bineînţeles dintr-o lume spirituală superioară. Este un produs al eticii superioare, un produs al sufletului cultivat, al spiritualităţii. Ea este născută din inspiraţii cereşti, cu orientări mai înalte de natură dumnezeiască. Da, o astfel de muzică derivă direct de la Dumnezeu. Este inspirată de slava Lui. Aceasta este muzica bisericească de inspiraţie dumnezeiască.

Dar muzica pe care o cercetăm, oare ce legătură poate avea cu Dumnezeu? în mod contrar celei dintâi, această muzică este adusă de acolo de unde nu există valori şi de unde idealul lipseşte. Derivă din minciună, din mizerie. Cântă cele mai josnice lucruri: desfrâul, drogurile, violenţa şi pe diavolul însuşi.

Şi de unde poate fi inspirată şi îndreptată decât din lumea lui urâtă. Şi dacă ne vorbeşte uneori despre pace, şi se fac concerte pentru limitarea foametei din lumea a treia, şi dacă se cântă pentru suprimarea înarmării, lucrurile nu se schimbă cu nimic. Ei încearcă să apară oamenilor şi tinerilor ca ceva mai caritabil, mai social. Vor să arate că au valoare şi ei. Şi aşa încearcă să promoveze pe toate celelalte. Este ca şi la organizarea concursurilor de frumuseţe unde femeile sunt prezentate ca produse.(…)

Laturile necunoscute ale rock-ului

Trebuie să spunem că muzica aceasta nu este atât de nouă pe cât credem noi. A apărut după al doilea război mondial, dar originea ei este în Africa, America de Sud şi India unde există ceremonii de adorare a Satanei.

Să nu uităm că în 1619 când vânzătorii de sclavi au adus în America primii robi nu au adus numai „oameni de vânzare”, cum am putea crede, ci şi obiceiurile lor, şi mai ales muzica lor. O muzică care n-a fost altceva decât fragmente din repertoriul local cu superstiţiile, convingerile şi obiceiurile popoarelor necivilizate.

O muzică ceremonială a popoarelor africane primitive. Prin ea „magii”, adică preoţii idolilor chemau spiritele necurate, adică pe demoni. Nu este întâmplător că într-un interviu John Lennon, membru al formaţiei Beatles a spus: „Cel mai bun rock’n’roll este  primitiv. Sunetul lui a venit din junglă”!! (revista „Rolling Stone”07.01.1971).

Muzicologul Robert Lady scrie că „structura muzicii rock se întâlneşte în ritmurile de dans ale triburilor primitive”. Şi de unde vin aceste ritmuri? Din ceremonii voodoo! Merită să vorbim puţin despre voodoo. Revista “РОМАΝΤΣΟ” (11.07.1989) scrie: „Cei mai mulţi dintre noi am cunoscut voodoo-ul în sălile de cinematograf prin filmele de groază. Cuvântul voodoo exprimă magia neagră în forma ei cea mai rea. În multe filme de groază vedem faze de voodoo, cu sacrificii de oameni, ceremonii în cimitire, la miezul nopţii şi orgii.

În afară de originea, ritmurile şi elementele care derivă din voodoo, muzica rock a mers şi mai departe. Cântăreţii şi formaţiile cu asemănare la înfaţişare şi îmbrăcăminte se referă direct la voodoo, îi fac reclamă şi-l laudă.

„Primul în istoria rock-ului care s-a ocupat cu magia şi mai precis cu voodoo-ul a fost Screaming Jay Hawkins. El a fost primul care a scris un asemenea cântec. „I put a speli on you” (Ţi-am făcut magie), este prelucrat de mai multe formaţii până astăzi, adică de: Animals, Allan Price, Arthur Brown, Demon Fuzz, etc. Howkins însuşi a creat nişte zvonuri în legătură cu personalitatea sa. Toţi ştiau că se ocupă cu voodoo-ul. În concerte avea faţa acoperită cu un machiaj monstruos, ţinea un baston cu un craniu în vârf, se îmbrăca cu haine ciudate, iar în jurul lui dansau negri. După un răstimp mic, muzicanţii dansatori şi publicul erau cuprinşi de extaz şi isterie. Adică cum se întâmplă şi în ceremoniile reale ale voodoo-ului.

Toate cântecele lui Screaming Jay Hawkins se referă la teme din voodoo. De exemplu „I hear voices” (Aud voci), „Aligator wine” (Vin de aligator), „Frenzy” (Frenezie) etc. Cei influenţaţi de el sunt foarte mulţi. Lord Sutch, Arthur Brown şi Alice Cooper aveau show-uri care se bazau pe ideile lui. Să vorbim puţin despre ei. Lord Sutch este figura cea mai paranoică din istoria rockului. Câteva din cântecele lui sunt: „Jack the Ripper”, „She’s Fallen in Iove with a Monster Man” (Ea e îndrăgostită de un monstru), ”Dracula’s Daughter” (Fiica lui Dracula). Pentru toate acestea a fost numit regele rockului macabru (Horror rock)”.

Cel de-al doilea, Arthur Brown, avea întotdeauna în repertoriul lui cântecul „I put speli on you” a lui Hawkins. Tânărul atunci student al religiilor orientale a format un grup cu numele Crazy World of Arthur Brown, care în timpul concertelor se vopseau cu „freak”, se îmbrăcau cu haine ciudate şi pe cap îşi puneau o cască cu coarne de unde ieşeau flăcări. Şi una din caracteristicile diavolului sunt coamele (ca la ţap), şi focul care iese din cap. Cel mai mare succes a lui Arthur Brown cântecul “Fire” o parte a trilogiei „Prelude/Nightmare Fanfare/Fire Poem – Fire”. Nu este altceva decât descrierea ultimelor încercări ale victimei de a intra în iad şi să ia locul amantei lui. La sfârşit pierde. Nimeni nu poate înfrunta „dumnezeul focului din iad” (I am god of hell fire…). Schizofrenia lui s-a continuat cu o altă formaţie, Kingdom Come şi caută să găsească sfârşitul în spaţiul imens. Astăzi este dictator de religii orientale!

Cel de-al treilea, influenţat atât de Hawkins cât şi de către Brown, a fost Alice Cooper. Şarlatan, a încercat să creeze originalităţi, dar n-a avut noroc din motivul că toate ideile erau utilizate de ceilalţi. El tăia pe scenă cocoşi, care în ceremoniile de magie neagră ţin răul departe şi descântă demonii şi îşi punea un şarpe în jurul gâtului. Şarpele este prin excelenţă simbolul răului… În afară de ei mai sunt şi alţii care laudă voodoo-ul. Ne referim la tatăl spiritual al heavy metal-ului care cântă „Voodoo Chile” sau “Black Sabbath” care cântă „Voodoo”.

Total
1
Shares
Previous Post

Smerenia omului faţă de alţi oameni alcătuieşte „nebunia” sau ce am înţeles din nebunia întru Hristos

Next Post

Smerenia Maicii Domnului

Related Posts