Hristos nu rezolvă problema hranei malthusian, ci dumnezeiește

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor)

Apostol

1 Corinteni 1, 10-17

Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere; căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit ştire că la voi sunt certuri. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe niciunul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefanas; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.


Evanghelia

Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, Ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Și El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Și poruncind să se aşeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, și privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat Ucenicilor pâinile, iar Ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Și îndată Iisus a silit pe Ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.


Evanghelia rânduită de Sfinții Părinți pentru Duminica a 8-a după Rusalii ne relatează o minune pe care Mântuitorul a înfăptuit-o cu scopul de a ne arăta grija nemăsurată pe care Dumnezeu o poartă față de persoana umană în integritatea sa dihotomică.

Suntem puși în fața unui episod trist – tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul de către Regele Irod. Auzind de această nelegiuire ce s-a făcut cu cel mai mare om născut din femeie, Hristos pleacă departe de lume, în pustie, iar mulțimile Îl urmează, bucurân­du-se de învățătura pe care o răspândea și vindecările pe care le săvârșea.

După cum ne relatează Sfântul Evanghelist Matei (14, 21), Hristos a fost urmat de 5.000 de bărbați, afară de femei și de copii. Acest lucru ne dă de gândit, socotind împreună și soțiile și copiii, la un număr de aproximativ 15.000 de persoane. Un număr mare de oameni privind retrospectiv și, totuși, L-au urmat cu orice risc, chiar dacă îndurau foamea și setea care nu puteau fi potolite ușor în pustietate. Setea după cuvântul lui Dumnezeu era mai mare, prezența lui Hristos le făcea bine, pacea se așternea în inima și în sufletul lor prin vorbele pe care Hristos le adresa despre Împărăția lui Dumnezeu.

Hrana din pustiu 

Trecând ziua, se așternea nevoia și de hrană materială pentru mulțimea ce-L ascultase. În acest context, Ucenicii Îl roagă pe Hristos să dea drumul mulțimii pentru a merge în cetate să-și cumpere de mâncare, însă sunt puși în fața unui refuz categoric din partea Mântuitorului. Nu trebuie să se ducă. Dați-le voi să mănânce! (Mt. 14, 16), este un răspuns categoric pentru Ucenicii care încă nu erau desăvârșiți și care nu-L percepeau pe Hristos ca fiind adevăratul Dumnezeu. Oare Cel Ce a dat poporului mană în pustie (Ieș. 16, 32) nu putea să rezolve și această problemă? Sau Cel Care a făcut ca Elisei să sature 100 de oameni din 20 de turte de orz și puțin grâu, din care au mai rămas și firimituri (IV Regi 4, 42-44), nu putea acum, ca Dumnezeu întrupat și nu în închipuire, să sature de 50 de ori mai mulți bărbați afară de femei și de copii? Oare Cel Care a prefăcut apa în vin (Ioan 2, 1-11) nu putea să prefacă și pietrele pus­tiei în pâini? Hristos Se roagă, însă, mai întâi asupra celor cinci pâini și a celor doi pești, tocmai pentru a le arăta celor prezenți cu puterea cui lucrează El în lume și mai exact cine este El.

Răspunsul Ucenicilor Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești (Matei 14, 17) exprimă neputința omului care-și pune încrederea în propriile puteri, plecând la lucru fără ajutorul lui Dumnezeu. Nepu­tința omului și nereușita lui în afara relației cu Dumnezeu reprezintă o altă învățătură pe care Evanghelia de astăzi ne-o înfă­țișează. Chiar dacă Ucenicii Săi aveau cinci pâini și doi pești, ei nu au putut sătura mulțimile din acestea. Hristos le cere să-I fie aduse, iar în urma rugăciunii de binecuvântare le înmulțește, arătând astfel ceea ce a spus altădată: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5). Aceste cuvinte sunt adresate de Mântuitorul atât Ucenicilor care duceau la acel timp grija semenilor lor, cât și nouă, celor din prezent, care ne străduim să adunăm și alergăm, irosindu-ne viața, într-o inconștiență totală față de purtarea de grijă a Creatorului asupra zidirii Sale, Care știe să le ofere pe toate la timpul potrivit și după nevoia fiecăruia.

Egoismul și necredința aduc foamea pe pământ

Omul face uitat faptul că tot ceea ce a primit de la Dumnezeu a primit din bunătatea Sa nemăsurată – „fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), altfel spus, holda și-a dat rodul ei pentru că Dumnezeu a vrut și a lucrat în chip nevăzut. Însă omul aflat sub robia egoismului și a încrederii deșarte în propriile sale puteri este doborât de propria armă pe care o poartă cu sine și care izvorăște din inima sa, arma egoismului, a mândriei și a neacceptării lui Dumnezeu în inima și în viața sa. Cel care-și pune încrederea în Dumnezeu și în puterea Sa, chiar și ceea ce este cu neputință poate înfăptui, după cum ne învață și Sfântul Apostol Pavel că „toate le poate în Hristos care-l întărește” (Filipeni 4, 13).

Dumnezeu răspunde la insis­tența omului, care nu este manifestată decât prin rugăciune – Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi  (Matei 21, 22). Mărturie în acest sens ne stă tot textul Evangheliei de astăzi, unde observăm că Mântuitorul nu caută o confirmare a credinței – Crezi că pot să fac Eu aceasta? (Ioan 9, 28), ci așteaptă să fie rugat de Ucenicii Săi pentru întreaga mulțime. Cu toții suntem chemați la rugăciune smerită și insistentă adresată lui Dumnezeu, rugăciune făcută cu cre­dința că tot ceea ce cerem vom primi de la Dumnezeul nostru. Sfântul Apostol Pavel le spunea colosenilor astfel: Stăruiți în rugăciuni, vegheați în ea cu mulțu­miri (Col. 4, 2-6), iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că pe Dumnezeu Îl superi mai mult când nu-I ceri necontenit. Dacă stărui în ­cerera ta, se poate să nu primești îndată, dar negreșit primești. De aceea a închis ușa, ca să te facă să bați; de aceea nu-ți face îndată pe voie, ca să ceri. Nu înceta, deci, de a cere și vei primi negreșit.

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă

Dumnezeu poartă de grijă celui care se lasă în mâna Sa și se îngrijește de cele nemuritoare, dându-i-le și pe cele trecătoare. Scopul mulțimii nu era participarea ca la un spectacol unde toate sunt puse la îndemâna oricui, unde de multe ori sunt promovate faptele imorale și stricătoare de suflet, ci primirea hranei sufletului ce izvora din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar în schimbul îndurării tuturor vicisitudinilor aduse de un loc pustiu, Dumnezeu dă celui care L-a căutat pe El hrană, și nu oricum, ci în chip minunat, cu puternice valențe pnevmatice. Astfel, ni se dove­dește cum Dumnezeu lucrează indiferent de loc și timp. El este prezent pretutindeni și oricând, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur – chiar dacă locul este pustiu, dar e de față Cel Ce hrănește lumea! Chiar dacă vremea a trecut (Ioan 6, 9), dar vorbește cu voi Cel Ce nu-i supus vremii! Omul primește darurile lui Dumnezeu în conformitate cu sfaturile ce izvorăsc din învăță­tura Sa cea dumnezeiască. Munca cinstită este izvorul bună­tăților primite de om de la Dumnezeu. Acei oameni s-au nevoit și au alergat în pustie după cuvântul evanghelic propovăduit de Hristos, drept pentru care s-au arătat demni de primirea celor cerești. Cu sudoarea frunții Tale îți vei mânca pâinea (Facere 3, 19) sau cine nu muncește, nici să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10) sunt mărturii scripturistice ce ne determină să înțelegem că omul primește prin muncă cele de la Dumnezeu, atât timp cât munca este cinstită și nu bazată pe activități meschine ce izvorăsc din îndemnul diavolului, precum furtul, camăta și vicleșugul, de care Domnul se scârbește.

O altă interpretare a Evangheliei de astăzi este Icoana Pâinii Euharistice pe care Hristos ne-o oferă reactualizat în cadrul Sfintei Liturghii. Pâinea care nu s-a sfârșit și nu se va sfârși până la sfârșitul veacurilor este închipuită de pâinea dată Ucenicilor și pe care au împărțit-o, la rândul lor, fiecăruia dintre cei 5.000 de bărbați și din care au rămas și 12 coșuri de firimituri din care au fost săturați cei prezenți. Pâinea Euharistică fără de care omul nu poate trăi, sau pâinea noastră cea spre ființă (Matei 6, 11), are efecte asupra întregii ființe umane, fiind vindecătoare asupra trupului și mântuitoare asupra sufletului. Ea intră în alcătuirea tuturor mădularelor și în toate încheieturile, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tuturor păcatelor; curățește sufletul, sfințește gândurile și întărește oasele (Rugăciunea de mulțumire a Sfântului Simeon Metafrastul) și se dă spre binefacerea și sfințirea sufletelor și a trupurilor (Rugăciunea Sfântului Vasilie Cel Mare). După învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, putem corela acest eveniment biblic și cu momentul Cinei celei de Taină la care toți Ucenicii Domnului au fost prezenți. Cele 12 coșuri cu firimituri au fost exact după numărul apostolilor, unul fiindu-i dat și lui Iuda spre a se convinge încă o dată de faptul că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

Să fim toți cu luare aminte la apropierea noastră de Hristos Cel Euharistic, Care ne cheamă la fiecare Sfântă Liturghie să ne împărtășim de El în chip real. Apropierea noastră de El să fie ca o foame permanentă, izvorâtă din dragostea și împlinirea Cuvântului Său Evanghelic, ajungând astfel a ne îndepărta de grija cea lumească și a ne împărtăși de pâinea cea cerească, Hristos, Domnul nostru.

Ierom. Calinic Costescu

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteţi citi şi:

Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici la Duminica înmulțirii pâinilor.

Previous Post

Sărbătoarea lacrimilor lui Dumnezeu

Next Post

Tu de ce Îl cauţi pe Dumnezeu?

Related Posts
Total
0
Share