Monahul Moisi Aghioritul
Hristos Se face om, pentru ca omul să se facă dumnezeu. Omul fără Hristos devine inuman. Creștinismul a născut omenia, iar omenia mângâie umanitatea. Hristos a venit în lume gol, ca și fiecare om, care însă nu cugetă bine la aceasta. Acesta considerăm că este mesajul Nașterii Domnului.
Viața modernă vrea să se depărteze de Hristos. Consideră că este limitată, că viața lui se asfixiază cu Hristos. Și astfel, „liber” fiind, se înrobește la diferiți idoli. Ortodoxia nu mai vorbește în inima omului modern. Nașterea Dumnezeu-Omului o prăznuiește în nordul Europei sau în Extremul Orient. Europa este și ea descreștinată. Umanitatea a devenit inumanitate. Omenia, solidaritatea, asceza, ecologia, viața de după moarte sunt discutate cu multe zâmbete ironice.
Și omul contemporan al Europei de Sud a uitat că este muritor, că toți vom muri. Credem că suntem locuitori veșnici ai acestei vieți, iar nu trecători și musafiri. Sentimentul nemuririi pământești îl conduce pe om la neîncetata vânare a plăcerii de la trup, de la bani și de la slavă. Adeseori rezultatul este dureros, însă omul nu se oprește. Hristos a venit în lume ca să ne ridice și să ne spună că suntem vremelnici.
Orbit și mereu flămând de desfătări, omul tot astfel prăznuiește și sărbătorile creștine, și Nașterea Domnului. Tăgăduind, ignorând sau lepădând cealaltă viață, omul se dă cu totul la cele de aici, la unicitatea prezentului, la plăcerile vieții. Această viziune pur materialistă asupra vieții nu poate fi un eșec al creștinismului, care niciodată pe care nimeni nu îl poate domina, ci o alegere liberă a omului pe pământ, temporară și stricăcioasă. Împuținarea trăirii ortodoxe i-a făcut și pe creștinii noștri să prăznuiască sărbătorile în chip lumesc. Cumpărăturile, consumul, reclamele, moda, mesele bogate, îmbrăcămintea, desfătarea de toate bunurile materiale au lăsat sufletul pustiu.
Nașterea Domnului într-o lume deformată cu statistici amare. Hristos Se întrupează pentru îndumnezeirea omului, pentru restaurarea sfințitei și unicei sale persoane. Omul contemporan fluieră nepăsător, se rezumă la mâncare și vin bun, la televizor, la canapea sau fotoliu și la prăjituri. Pruncul Iisus se minunează de halul în care a ajuns marea minune, omul, care crede în tot ceea ce vede și prinde cu mâna. Își neglijează sufletul, este nepăsător la întrebările conștiinței sale. Viață inumană, purtare obraznică, individualism și nepăsare.
Pentru cine S-a întrupat Hristos? Pentru toți. Însă cei mai mulți Îl disprețuiesc ostentativ. Adică a eșuat? Nu, ci cred că noi am eșuat și încă nu ne-am smerit. Nu am înțeles că Hristos nu are nevoie de avocați. De mic, Hristos a fost prigonit și a fugit în Egipt. Stăpânirea s-a temut de prezența Sa și a vărsat sângele Pruncilor și a umplut Sionul de tânguirile mamelor. Credem că suntem ceva și facem ceva. Însă nu am înțeles că fiind niște oameni de nimic, lepădați și smeriți, niciodată nu vom putea izbuti ceva. Să încetăm cu multele cuvinte și să lăsăm să vorbească exemplul. Astăzi avem mare nevoie de pilde de viață, iar nu de predici.
Pruncul Hristos în ieslea din Betleem este tăcut și totuși învață cu mare glas smerenia. Creștinii ortodocși contemporani au mare nevoie de o pocăință curată și smerenie adevărată. Vremurile sunt grele, dar să nu le facem noi încă și mai grele. Modernismul provocator, viața superconsumistă l-au făcut pe om nemângâiat și lipsit de bucurie. Oamenii contemporani merită să-și amintească de frumusețea petrecerii împreună, de bucuria întâlnirilor și de harul calambururilor. Iar pe lângă acestea de noblețea duhului cu care Sfinții noștri învățau prin viața lor.
Cu toate acestea, iubiții mei: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului cântare nouă și întru bucurie înălțați-L popoare, că S-a preaslăvit”.
