Te-ai regăsit în Evanghelia de azi? Nu?!… Cum în care dintre personaje? În datornicului nemilostiv!… Căci, de câte ori nu procedăm și noi la fel!… Cu o mână cerșim milă și iertare de la Dumnezeu, iar cu cealaltă îl plesnim peste obraz pe cel de lângă noi. Știm să cerem, dar nu și să oferim. Ne bucurăm să primim iertare, dar noi nu iertăm.
Evanghelia de astăzi este, așadar, despre iertare. Da, despre iertarea aceea pe care nu am deprins-o, deși o pretindem până și în rugăciunea zilnică: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri!” Despre iertarea aceea pe care o așteptăm adesea, o sperăm, o cerem, ba chiar ni se pare că o și merităm: iertare de la Dumnezeu, iertare din partea celor apropiați nouă, iertare de la prieteni, iertare de la dușmani…
Dar noi, procedăm la fel? Iertăm și noi, la fel de ușor celor care ne greșesc, după cum așteptăm sau pretindem iertarea? Sau stăm și contabilizăm greșelile celorlalți cu multă atenție, în timp ce pe ale noastre le considerăm minore și scuzabile? De multe ori spunem că iertarea are și ea limitele ei, dar, cu privire la acestea, Apostolul Petru L-a întrebat pe Domnul: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare de șapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte!” (Mt. 18, 21-22). Mai mult, în stihurile la „Rugăciunile înainte de Dumnezeiasca Împărtășanie” suntem preveniți: „Trupul Stăpânului vrând să-l primești spre hrană (…) mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă!”.
Ce înseamnă acestea? Acestea înseamnă nu doar că iertarea noastră trebuie să fie nelimitată, de vreme ce și iertarea Domnului este nemărginită, ci și că e necesar să ne cerem noi iertare atunci când ceilalți ezită ori întârzie să o facă!… Cât despre promptitudinea cu care trebuie împlinite toate acestea, Apostolul Pavel ne îndeamnă: „soarele să nu apună peste mânia voastră!” (Efes. 4, 26)
Venind odată un frate la Avva Siluan, i-a zis:
− Avva, am un dușman care mi-a făcut multe rele și vreau să-l dau pe mâna cârmuitorului.
Deci, i-a răspuns lui bătrânul:
− Treaba ta, fiule!…
− Aceasta pentru că, dacă va fi pedepsit, se va îndrepta, a căutat fratele să-și scuze pornirea potrivnică.
Și a repetat bătrânul:
− Cum ți se pare, fiule… Treaba ta!…
− Haide, Părinte, să facem rugăciune și să merg la cârmuitor! i-a cerut atunci fratele.
Și spunând ei „Tatăl nostru”, în loc de „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, bătrânul a zis: „…și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…” Deci, a sărit fratele ca ars, zicând către bătrân:
− Nu așa, Părinte!
− Dar cum, fiule? a întrebat Avva. De vreme ce nu vrei să-l ierți pe fratele tău, Siluan altă rugăciune nu-ți face!
Și înțelegând acela lecția, și-a iertat dușmanul.
† SEBASTIAN Episcopul Slatinei și Romanaților
