Preot Visarion Alexa
Începutul propovăduirii Domnului.
Astăzi, Iisus Își începe propovăduirea și vorbește despre două ținuturi: Zabulon și Neftali. Din tâlcuirea lui Isaia, pe care a citit-o Iisus azi în templu, aflăm că “din Ținutul lui Zabulon și Neftali va ieși Lumină.” Evreii de astăzi sunt urmașii celor 12 seminții ale lui Israel.
Iacov a avut 12 fii și aceștia au pus bazele celor 12 triburi ale lui Israel, care au alcătuit poporul ales. În timpul robiei babiloniene, cu vreo 500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, 10 triburi au dispărut. S-au spurcat, spuneau ei, rămânând două: tribul lui Iuda (din care se trage Iisus) și tribul lui Veniamin. Iisus Se duce și propovăduiește în mijlocul lor, spunând că, după Profeția lui Isaia, de acolo va ieși Lumină, arătând în felul acesta că Dumnezeu poate ridica fii ai Lui, neam ales, din orice colț al lumii, oricât de întunecat și fără Dumnezeu ar părea.
Acesta este un mesaj pe care Iisus l-a transmis iudeilor acelor vremuri și, firește ne întrebăm, ce importanță are pentru noi?
Există în conștiința fiecărui popor o chestiune tare ciudată. Avem impresia că suntem aleși. Dacă facem un slalom prin presa românească vom găsi niște lucruri tare bizare: “România are cele mai mari puteri energetice.”, “În Munții Bucegi se află cel mai mare Centrul Energetic”, “Poarta către Absolut se află în România”.
Nu vă mirați însă prea tare pentru că, așa cum am mai spus, chiar dumneavoastră, creștini botezați, “duși la biserică”, manifestați, din păcate, aceste ciudățenii, făcând mai degrabă o pasiune din cititul zilnic al horoscopului decât din cititul Evangheliei.
Nu știm bine cine a fost Iisus și ce a făcut El pe pământ, dar știm perfect ce particularități are Taurul și că nu ar fi indicat ca un Capricorn să-și unească viața cu un Taur, că iese rău. Așa cum credem cu ardoare că dacă scapi sare pe jos o să ai ceartă în casă, dacă te întorci din drum o să-ți meargă prost, pisica neagră care îți taie calea este cel mai mare rău care ți se poate întâmpla și câte și mai câte astfel de strâmbări ale minții.
Nunta, Botezul, Înmormântarea sunt și ele, de asemenea, presărate cu fel de fel de superstiții și magii. De la ce înmormântare lipsește găina dată peste groapă? De la ce botez mai lipsesc astăzi Ursitoarele? Însă eu vă spun că nu e de glumă, ci acestea sunt obiceiuri ale întunericului. Chiar dacă pare ceva distractiv, cuvintele au putere multă și dracu’ nu doarme niciodată…
Nu vă mai spun că există o întreagă magie bisericească chiar, conform căreia, dacă mergi la nu știu ce slujbe nouă marți la rând și aprinzi nu știu câte lumânări și citești zece acatiste pe zi, o să-ți meargă excelent.
Avem capacitați extraordinare și una dintre ele este cititul. Vă rog, informați-vă, citiți, întrebați, nu faceți lucrurile doar așa, că așa e bine, că așa e moda, ci puneți-vă o întrebare fundamentală: “La ce/Cui folosește lucrul acesta?!”
Privind, așadar, la lumea creștină de astăzi, vedem că Hristos, deși a vorbit acum peste 2000 de ani, ni se adresează și nouă, pentru că și noi trăim în întunericul credinței noastre amestecate. Dumnezeu este ca iubitul/iubita. Credeți că El ține cont de superstițiile acestea atât de strâmbe?
Legătura cu Dumnezeu e pe viață, oameni buni, nu e pe “9 marți”. Dumnezeu nu Se vrea convins că-L iubim, așa cum nici iubitul/ iubita nu-l/n-o poți convinge din vorbe că-l/c-o iubești. Iubirea nu poate fi cuprinsă în definiții, ci IUBIREA este o STARE! În relație cu Dumnezeu, de foarte multe ori, vorbăria dăunează, să știți, așa cum dăunează și în relațiile de iubire dintre noi (Vorba multă, sărăcia omului!)
Foarte mulți dintre noi rostim rugăciuni nesfârșite, foarte mulți dintre noi avem impresia, cum spuneam, că dacă facem zece acatiste pe zi se va împlini nu știu ce lucru. Iubirea e o stare, repet, și dacă intri în starea aceea nici nu trebuie să mai vorbești, ci doar să simți, să trăiești, iar celălalt va simți și el.
Așa este și cu Domnul. Nu vrea vorbăria noastră lungă și fără simțire, ci vrea ceea ce Părinții numesc RUGĂCIUNEA CURATĂ. Avem deseori Liturghii la care venim, slujbe de seară în care ne rugăm împreună. Poate nu înțelegi mare lucru din cuvintele slujbei, însă simți că ești cuprins de o stare minunată care nu ai mai vrea să se termine.
Acea stare nu poate trăda, nu poate fi mincinoasă, ci ea este adeverirea faptului că tu ești în Domnul și Domnul este în tine. Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul sârb, spunea adeseori ucenicilor săi: “Nu te chinui să termini rugăciunea ce o ai de făcut, ci caută starea. S-ar putea ca unul din cuvintele rugăciunii pe care o rostești să-ți dea o stare minunată. Rămâi acolo, nu merge mai departe cu cititul, ci stai în starea aceea, pentru că aceea este rugăciunea curată, în Lumina lui Hristos.”
Astfel, încet, încet, practicând rugăciunea, dumirindu-te cum stau simțirile duhovnicești, vei deveni un vânător de stări. Vei ști când te rogi curat și când te rogi mincinos. Ați văzut doi oameni care nu se mai iubesc? Se ceartă mereu, din orice. Așa e și relația cu Domnul…”Of, părinte, am uitat să mă rog, mi-e lene, nu am chef, ce să fac?!”.
Iubirea față de Domnul este o stare pe care trebuie să o lucrăm, să o vânăm, să o cultivăm.
Iisus astăzi ne cheamă spre Lumină, ne cheamă să ieșim din înșelare. Unde nu poți intra în stare, te plictisești, “ți se ia”. Orice lucru pe care îl faci fără să intri într-o stare de bucurie devine un lucru forțat care se va sfârși repede. De aceea, vă îndemn să vă cunoașteți sufletul, să știți cum funcționează. Sufletește, toți funcționăm la fel. Suntem frați în cele ale sufletului.
Toți putem intra în această stare de isihie, toți putem deveni isihaști (căutători de stare de iubire cu Dumnezeu). Nu este o virtute, este doar “genunchiul broaștei” în lumea duhovnicească și cine vrea să învețe să intre în această stare trebuie doar să întrebe preotul sau pe cei care deja trăiesc aceste stări, căci, Slavă Domnului, avem manuale ale Sfinților Părinți care ne-au lăsat metoda lor, să ne fie spre Bucurie.
Trebuie doar să vrem!
Marea mea străduință este să pun omul înaintea lui Hristos, să aduc omul Înaintea Sfintei Împărtășanii. Un creștinism care practic, concret, nu se unește cu Dumnezeu este un creștinism închipuit, mort. Un creștin care nu se împărtășește cu Hristos este un creștin ce trăiește psihologic, doar în închipuirile sale…
