Monahul Moisi Aghioritul
Se apropie iarăși pomenirea Adormirii Maicii Domnului. Toți credincioșii se pregătesc să prăznuiască această mare sărbătoare a Maicii Domnului.
Pomenirea este sfințită, minunată, superbă și mișcătoare. Prăznuire minunată, slăvită, splendidă și iubită de popor. Credincioșii se bucură cu toate că este vorba despre adormirea Născătoarei de Dumnezeu, despre mutarea persoanei iubite. Se bucură pentru că ocrotitoarea lor, Maica lui Dumnezeu și a oamenilor, se suie la Ceruri pentru a se ruga neîncetat pentru întreaga omenire ce suferă.
Alcătuirea pare contradictorie. Bucurie la slujba de înmormântare? Este vorba despre întristare dătătoare de bucurie și mâhnire amestecată cu mâhnire, termeni folosiți în literatura ascetică și niptică. Cântările de jale devin de bucurie. Înmormântarea se preface în sărbătoare. La prima vedere pare ciudat, dar dacă pătrunde mai în profunzime, va observa că este vorba de energie dumnezeiască, de un eveniment minunat. Fiul pururea Fecioarei Maria a biruit moartea prin moartea Sa. Lacrimile de doliu, de întristare și de mâhnire s-a transformat în lacrimi de bucurie, veselie, desfătare și nădejde. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi încurajează pe prietenii ei, le dăruiește gânduri frumoase, cugetare optimistă, mângâiere dulce. Maica Domnului se mută la o viață mai bună, mai înaltă, mai frumoasă.
Era cu neputință ca întunecatul iad s-o închidă în temnițele lui pe Preacurata Maică a lui Emanuil, pe cea care L-a născut pe Hristos Dătătorul de lumină, Soarele Dreptății, Luceafărul de dimineață. Astfel, moartea ei a devenit izvor de viață și de lumină. Credincioșii, închinându-se cu evlavie la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, primesc har și bucurie, curaj și ușurare, întărire și putere. Lacrimile credincioșilor sunt izvorâte din inimă, sunt lacrimi dulci, de bucurie, de mulțumire și recunoștință, de mângâiere și de rugăciune fierbinte. Poporul nostru o iubește mult pe Născătoarea de Dumnezeu. Excepțiile triste există peste tot și vor exista întotdeauna.
Închinătorii smeriți și binecuvântați ai icoanelor Maicii lui Dumnezeu își depun înaintea lor durerea, problemele, cererile și greutățile lor. Îndurerata Maică a lui Dumnezeu îi primește pe toți, îi ascultă, îi mângâie, le șterge sudoarea și lacrimile, îi îmbrățișează și îi îmbărbătează. Preacurata a suferit mult și știe să compătimească, să alerge în ajutor, să se roage neîncetat. Mănăstiri, biserici, bisericuțe, locuri de închinare amintesc de harul ei. Nenumărate sunt ofrandele cererilor și bogate darurile de mulțumire. Icoanele sunt îmbibate cu lacrimile evlavioșilor închinători. Uneori lăcrimează din icoană și însăși mijlocitoarea tuturor credincioșilor. Fiecare icoană a ei are o istorie deosebită și un nume caracteristic.
Chipul Maicii Domnului este întotdeauna cuviincios, serios, tăcut, liniștit și cuvios. Vorbește însă și așa, prin harul ei îmbelșugat, prin curăția ei, prin smerenia ei. În sfințitul ei chip ascunde un etos minunat. Dăruiește bucurie fără să râdă și să glumească, propovăduiește fără cuvinte, ci prin pilda ei trăitoare, învață prin însăși frumoasa ei viață. Dăruiește ceea ce are: dragoste, răbdare, ascultare și bunătate. Credinciosului i se pare că icoana îi spune ceva personal. Simte că înlăuntrul său saltă nevinovăția uitată, simplitatea copilărească, răbdarea în suferințe. Un alt mod de viață care a hrănit multe generații în timpul marilor greutăți. La sărbătoarea de astăzi, fie ca Maica Domnului să-i îmbrățișeze pe toți închinătorii ei, pentru a nu se istovi și a deznădăjdui.
