Ascultă-mă iarăși! Pune temelie solidă. Zidește-ți un palat frumos în Ceruri. Curăță partea dinlăuntru a paharului, așa cum ne învață Domnul, ca să devină curată și cea dinafară. Toate cele săvârșite cu trupul sunt frunze care împodobesc omul pe dinafară. Și acestea sunt bune și frumoase, însă cele despre care ți-am scris mai înainte, acelea curățesc omul pe dinlăuntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Acelea vor curăța inima, ca să-L vadă pe Dumnezeu în ziua aceea. Căci fără lucrarea minții, mic este folosul din cele dinafară.
Dacă nu vezi lacrimile curgând la fiecare amintire a lui Dumnezeu, înseamnă că bolești de necunoaștere, din care se naște mândria și se împietrește inima. Să-ți fie smerenia îmbrăcăminte în toate mișcările tale și fă-te ca un burete pentru obște, curățind orice ocară și disprețuire. Adapă-ți sufletul nu cu cinstiri și laude, ci cu ocări și clevetiri, ca un fără de minte.
Să nu cauți niciodată să afli dreptatea, deoarece tocmai atunci nu ai dreptate. Ci învață să rabzi cu bărbăție ispitele de orice fel pe care le îngăduie Domnul. Fără multe îndreptățiri, să spui „Iertați!” și fără să greșești, să te pocăiești ca și cum ai fi greșit. Toate aceasta întru simțirea sufletului și nu superficial. Să nu spui că ai greșit pentru a fi lăudat și în sinea ta să judeci. Ca să te mângâie Dumnezeu, nu căuta mângâiere de la oameni în necazurile tale.
Podul peste care trecem toți este iertarea celor care ne-au greșit. Dacă nu-l ierți pe cel care ți-a greșit, strici podul pe care trebuie să treci. Să te faci deci pildă bună celorlalți prin faptele tale cele bune și plăcute Domnului. Să nu dorești ca prin limba ta să-i biruiești pe toți.
Să nu crezi că dobândești odihnă atunci când, vorbind, cauți să-ți afli dreptatea. Dreptatea este să rabzi bărbătește ispitele care-ți vin, ca să ieși biruitor, fie de ești vinovat, fie de nu. Dacă spui: „Păi, de ce?”, te lupți cu Dumnezeu, Cel care-ți trimite cele pricinuitoare de mâhnire, datorită stării tale pătimașe. Dumnezeu ne ceartă pentru a ajunge la nepătimire. Dacă nu le rabzi, cu adevărat te lupți cu Dumnezeu.
Îmi scrii despre mânia față de cel cu inima trufașă. Mânia în sine este firească, așa cum sunt nervii în trup. Ea este un nerv al sufletului și fiecare este dator să-l folosească împotriva demonilor, ereticilor și a tot ce ne împiedică în calea spre Dumnezeu. Dacă te mânii împotriva fraților de un suflet sau, ieșindu-ți din fire, îți strici lucrul mâinilor tale, să știi că bolești de slavă deșartă și abuzezi de nervul sufletului. Eliberează-te de aceasta prin dragoste față de toți și prin adevărată smerenie.
De aceea, atunci când îți vine mânia, închide-ți gura cu putere și nu vorbi împotriva celui care te ocărăște, te necinstește, te mustră sau în alt chip te ispitește fără nicio pricină. Atunci acest șarpe se va răsuci în inimă, va urca până la gât și fiindcă nu-l vei lăsa să iasă, se va înăbuși și va crăpa. Dacă aceasta se va repeta de câteva ori, (șarpele) se va micșora și va înceta cu desăvârșire să apară.
Fiindcă omul este plăsmuit cu rațiune și blândețe, el se îndreaptă incomparabil mai bine cu dragoste și cu blândețe, decât cu mânie și asprime. Aceasta am aflat-o și eu prin multă și grea încercare. Cu binele și cu dragostea îi poți face pe mulți să se îmblânzească. Și dacă cineva este bine intenționat, îl faci repede să se îndrepte, să devină înger al lui Dumnezeu.
Așadar, acestea ți le spun ție și tuturor. Niciodată să nu căutați să îndreptați cu mânia, deoarece ispita nu se poate scoate cu altă ispită, ci cu smerenie și dragoste sinceră. Când vezi că mânia merge înainte, lasă pentru moment îndreptarea. Iar când vei vedea că a trecut mânia și a venit pacea și discernământul lucrează fără patimă, atunci să vorbești cele de folos.
Nu am văzut niciodată să se facă îndreptare cu mânie, ci întotdeauna cu dragoste. Atunci și cel care este sfătuit, se jertfește. Prin urmare, așa să faceți. Ia pildă de la tine însuți. Cum te îmblânzești? Cu ocări sau cu dragoste? Și nu te minunezi de cuvântul pe care-l spune acel Sfânt în Pateric „că omul mânios și furios chiar și morți de ar învia, nu este primit în Împărăția lui Dumnezeu”?
Spui că îmi cinstești cuvintele. Încearcă, așadar, dacă sunt adevărate cele pe care ți le scriu, să sugrumi tu mai întâi patima, atunci când vine să te sugrume ea. Ține șarpele închis înlăuntru o dată, de două ori și de mai multe ori și în curând vei afla calea bucuriei și a biruinței. Atunci vor lucra ușor și rugăciunile pe care le fac pentru tine. Iar după ce va fi biruită maica, va cădea tot roiul fiicelor pe care le naște mânia. Căci patimile de căpetenie, care le nasc pe toate celelalte, sunt mânia și pofta.
Așadar, sugrumă mânia cu toată puterea ta, în orice moment s-ar mișca ea, că a doua zi o vei afla mai slăbită. Și iarăși continuă s-o lovești și să-i tai capul, când vei vedea că-l ridică, și în puțină vreme va înflori rodul îndelungii-răbdări, adică netulburarea. Iar de aici pacea și Harul, după care urmează toate bunătățile.
Cealaltă maică este pofta, care-l aruncă jos pe călăreț. Când se va întrebuința înfrânarea în toate și nu se va face adaos de materie, atunci nu va mai prisosi sângele. Și când nu prisosește, nu-l poate surpa pe om, ci numai îl războiește.
Așadar, împotrivește-te cu tărie! Nu lăsa gândurile să intre, ci luptă-te prin rugăciune. Luptă-te cu bărbăție, iar nu molatic, și îndată vor slăbi. Și făcând aceasta va înflori floarea curăției și a nevinovăției, iar sufletul tău se va bucura cu bucurie nespusă și de înștiințarea că de acum ți s-a pregătit locul de odihnă. Și astfel vei paraliza răutatea și această patimă (pofta), precum și toate răutățile, fiicelor lor.
Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
