Despre frumusețe, împotriva femeilor care se împodobesc

„Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 20)

Şi cum îl slăveşte cineva pe Dumnezeu în trupul său? Cum în sufletul său?

În trup îl slăveşte cel ce nu este desfrânat, cel ce nu se îmbată, cel ce nu se îmbuibează cu mâncărurile, cel ce nu se împodobeşte, cel ce are grijă de trup doar atât cât îi trebuie pentru sănătatea lui, cel ce nu preadesfrânează, cea (femeia) care nu miroase a mirodenii, cea care nu-şi zugrăveşte faţa cu vopsele, cea care se mulţumeşte cu atâta cât a făcut Dumnezeu şi nu mai adaugă nimic meşteşugit pe faţa sa. Căci, spune-mi: de ce introduci de la tine în făptura lui Dumnezeu cea desăvârşită? Nu-ţi este de ajuns ceea ce a făcut Dumnezeu, ci ca un mai bun arhitect încerci să îndrepţi şi să dregi lucrul Său, te împopoţonezi şi batjocoreşti pe Creator, ca astfel să atragi la sine-ţi mulţi admiratori.

„Dar ce să fac, zici tu, căci nici eu nu voiesc, ci sunt silită a face acestea pentru bărbatul meu.” Nu se poate să fii iubită de alţii, dacă tu nu voieşti. Dumnezeu te-a făcut frumoasă, ca şi prin aceasta El să fie admirat, iar nu batjocorit. Deci nu-L răsplăti cu astfel de daruri, ci cu înţelepciune şi cumpătare. Dumnezeu te-a făcut frumoasă ca astfel să-ţi înmulţeşti şi sporeşti cumpătarea. Căci nu este tot una: să fii înţeleaptă când te găseşti drăgăstoasă şi vrednică de iubit şi să nu fii dorită de nimeni.

Auzi ce spune Scriptura despre losif, că era frumos şi plăcut la faţă? Şi ce ne foloseşte nouă să auzim că losif era frumos? Pentru ca astfel încă mai mult să-i admirăm frumuseţea lui şi cumpătarea.

Dumnezeu te-a făcut frumoasă? Apoi de ce atunci te sluţeşti pe tine? După cum o statuie de aur ar mânji-o cineva cu noroi din mocirlă, tot aşa fac şi femeile care întrebuinţează sulimanuri pe feţele lor. Presari singură pe tine însuţi pământ, femeie, uneori pământ de culoarea roşie, alteori alt. „Dar, zici tu, cele slute, cu drept cuvânt că fac aşa.” Dar oare de ce, spune-mi! Dacă pentru a-şi acoperi sluţenia, atunci fac ceva prostesc; când ceea ce este natural a fost biruit de ceea ce este artificial? Cu ce poate sluţenia să întristeze pe cineva, când acela nu are alt defect?

„Să nu lauzi pe om pentru frumuseţea lui şi să nu te scârbeşti de om pentru chipul (faţa) lui.” (înţelepciunea lui Isus Sirah 11, 2)

Pe Dumnezeu să-L admiri şi să-L lauzi ca pe Cel mai eminent meşteşugar, iar pe acela deloc, căci frumuseţea ce o are, nu este proprietatea lui.
De altfel, ce câştig ai de la frumuseţe? Niciunul, ci lupte mai multe, bârfe mai multe, primejdii mai multe, bănuieli mai multe. Pe aceea care nu este frumoasă, nici n-ar bănui-o cineva, pe când pentru aceea care încă mai întrebuinţează şi sulimanuri şi podoabe multe pe ea, imediat lumea îşi face o idee rea de ea şi bărbatul ei convieţuieşte cu bănuială – ce poate fi mai grozav? El nu se bucură de atâta plăcere din privirea frumuseţii ei pe câtă întristare are din pricina bănuielilor. Aceea în curând se ofileşte din pricina sulimanurilor, căpătându-şi o înfăţişare de moleşire, de deşănţare, de desfrânare şi chiar sufletul ei devine grosolan şi plin de cea mai mare şi mai totală lipsă de ruşine, fiindcă frumuseţea de felul acesta preferă aceste femei. Pe când pe cealaltă nu o vom găsi niciodată în halul acesta şi nici nu va avea cine să se repeadă asupra ei, ca nişte câini, ci întocmai ca şi o mieluşea, ea paşte în linişte, nesupărând-o niciun lup, şi nerepezindu-se asupra ei, căci lângă ea stă păstorul. Nu este niciun avantaj mai mult, dacă una este frumoasă, iar alta nu; avantajul este că aceea chiar frumoasă fiind să nu desfrâneze, iar cealaltă să nu fie rea.

Căci, spune-mi te rog: care este însuşirea ochilor? Oare de a fi umezi, de a se întoarce repede în toate părţile, de a fi bulbucaţi şi albaştri, sau de a fi ageri şi cu vederea fină? Eu zic că cele din urmă sunt; iar aceasta se învederează de acolo. Care este însuşirea unei candele? De a lumina frumos întreaga casă sau a fi fabricată cu gust, şi rotundă, sau în formă cilindrică? Desigur că, fără vorbă multă, am zice că cea dintâi este însuşirea candelei, în timp ce forma ei ne este indiferentă, şi ceea ce se caută, aceasta este. De aceea şi zicem către slugă: „rău mi-ai întocmit candela”, căci doar treaba candelei este să lumineze. Prin urmare acelaşi lucru se poate zice şi pentru ochi: dacă este negru sau albastru, puţin ne interesează, pe câtă vreme ei îţi îndeplinesc cu toată prisosinţa nevoia ta; după cum răi sunt ochii aceia care-ţi întunecă vederea şi nu au bine regulată întocmirea lor, pentru care pe cei ce nu văd — chiar cu ochii deschişi — noi zicem că au răi ochii. Căci tot ceea ce nu-şi îndeplineşte rolul său propriu, noi zicem că este rău. Şi aceasta este răutatea ochilor.

Dar mai spune-mi: care este însuşirea nasului? Oare de a fi drept, de a fi bine format în amândouă laturile şi de a avea analogia potrivită cu faţa – sau de a fi destoinic spre mirosit şi a putea iute distinge mirosul şi a-l trimite creierului? Aceasta este destul de lămurit. Dar să o învederez şi printr-un alt exemplu. Despre care unelte sau vase zicem noi că sunt fabricate bine: de cele care se pot fura cu uşurinţă sau de acelea care sunt făurite bine? Desigur că despre acestea din urmă. Care dinţi spunem noi că sunt buni? Aceia care sunt ascuţiţi şi macină bine mâncarea sau aceia care sunt aşezaţi frumos în gură? Desigur că cei dintâi.

Şi, în general vorbind, dacă am face cercetare asupra oricărui mădular al trupului, le-am găsi pe toate într-atât de sănătoase şi bune, întrucât fiecare din ele îşi îndeplineşte cu exactitate rolul său propriu. Tot astfel zicem şi că un vas sau un copac este bun, nu după forma sau culoarea lui, ci după slujba pe care o îndeplineşte. Tot aşa zicem şi de o slugă că este bună şi destoinică la treabă, nu după frumuseţea sau sluţenia ei, ci după slujba ce ne-o face.

Ai văzut cum trebuie să fie ceva bun şi frumos? Când noi deopotrivă ne bucurăm de cele mari şi frumoase, cu nimic nu ne covârşim unii pe alţii. De pildă, eu zic că noi vedem cu toţii deopotrivă lumea aceasta, vedem la fel soarele, luna, stelele, umblăm cu toţii la fel prin aer, ne împărtăşim cu toţii din mâncăruri şi din apă, fie că am fi frumoşi la faţă, fie că n-am fi. Şi dacă ar trebui să spun ceva minunat, apoi desigur că femeile care nu sunt aşa de frumoase sunt mult mai sănătoase ca cele frumoase. Căci cele frumoase nu se dedau la nicio osteneală, pentru a-şi păstra frumuseţea, ci stau în nelucrare şi la umbră, din care cauză şi energia naturală a mădularelor trupului devine mai moleşită, mai neactivă, în timp ce celelalte, ca unele ce n-au nicio grijă de asemenea nimicuri, îşi cheltuiesc toată viaţa în activitate.

„Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 20)

Să nu ne împodobim trupul, fiindcă această grijă este de prisos şi prostească. Să nu învăţăm pe bărbaţi să iubească numai faţa, căci dacă tu eşti împodobită în aşa fel, uitându-se la faţa ta, iute va fi atras spre desfrânare. Iar dacă tu îl vei învăţa să iubească purtarea femeii şi podoaba sufletului ei, el nu va desfrâna cu uşurinţă, căci nici nu va găsi unele ca acestea la o desfrânată, ci din contră. Să nu-l deprinzi a se lăsa să fie stăpânit de râs sau de îmbrăcămintea sumară, ca nu cumva otrava să se îndrepte contra ta. Învaţă-l să se bucure totdeauna de cumpătare, şi vei putea face acest lucru, dacă şi înfăţişarea ta va fi la fel, fiindcă dacă tu eşti îngâmfată şi îmbrăcată sumar, cum vei putea scoate din gură vorbe demne şi cuviincioase? Şi cine oare nu va râde de tine şi nu te va lua în bătaie de joc?

Cum poate cineva să-L poarte în sufletul său pe Dumnezeu? Practicând virtutea, împodobindu-şi sufletul, mai ales că nimic nu-l poate împiedica de la aceasta. Astfel slăvim noi pe Dumnezeu, când suntem în toate privinţele buni şi în ziua aceea vom fi slăviţi şi noi de El mai mult chiar decât Îl slăvim acum pe El.

„Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.” (Romani 8, 18)

Căreia fie ca noi cu toţii să ne împărtăşim întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Total
93
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 7, 15-21)

Next Post

5 lucruri de știut despre Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Related Posts