Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Acum, ori niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.
În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci “arma mântuirii”
Mereu s-o mânuiţi!
Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii Voastre”
Cele duhovniceşti!
În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vremuri de războaie
Veţi fi nebiruiţi.
Tot neamul de pe lume
Şi “cel de sub pământ”
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.
Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În “plaiul cel dorit”.
De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi
Că “zorii mântuirii”
S-arată la Carpaţi.
Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!
De vom păzi unirea
Şi “Crezul din Strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume
Şi-n ceruri glorioşi!
În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune,
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.
Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim “Creştini”
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!
