de Pr. Emil-Nedelea Cărămizaru
Cu mâinile deschise către Cer,
Stă Brâncoveanu pe eşafod, cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey…
E miezul lui Gustar la Ţarigrad
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…
Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,
Iar Îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii Mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis…
Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet,
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie…
Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…
Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte…
Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus…
Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită
Priveşte lin seninul cu fruntea miruită,
I se deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă…
La rând urmează Radu cel voinic,
În dragoste frumoasă el s-a logodit,
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…
Iar Mateiaş, cu chip frumos de Îngeraş,
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute…
De-atâta sânge curs pe caldarâm
Pe-obrazul crudului tărâm,
Îşi vede frăţiorii-trupuri făr’de cap,
Stând la picioarele hainului arap…
Dar glasul Brâncoveanului acuma se ridică
Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,
Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă
Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă…
Iar bietul copilaş cu ochii de safir
Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,
Cu glasul îngeresc ceru acum să moară
Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară !
Tiranul de sultan dădu crudă poruncă,
Iar Mateiaș sublim spre Ceruri urcă…
Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,
Pe Vodă Brâncoveanu, în Rai l-aşteaptă-n prag…
Bătrânul Principe priveşte împrejur
Căci marea-n Iali Kioşc se tânguie-n azur,
Și ceru-n depărtare pare purpuriu
Iar sângele pe eșafod e străveziu…
Pe prinţişorii săi îi mângâie tăticul,
Cu dreapta-i ca un sceptru le-alungă acuma chinul,
Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,
Prin sânge de martiri în Duh Sfânt se salvează…
Satârul ticălos loveşte iară
Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,
De trupu-i falnic ca un chiparos
Îmbrăţişându-şi fiii pe eşafodul sângeros…
***
Într-un turn jilav şi sumbru ca şi loc pentr-un sihastru,
Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru…
E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,
Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie…
Strig-acuma către Cer chemându-L pe Duhul Sfânt,
Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,
În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,
Căci ei sunt de-acu-nainte Mucenicii lui Iisus…
***
Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea
Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,
Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,
În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel!
