Preot Ioan Istrati
Când eram la Seminar la Mănăstirea Neamț, era la Sihăstria un călugăr ca la 50 de ani care nu vorbea prea mult. Orice i-ar fi zis cineva, zâmbea mirat și dădea din umeri. Starețul de la Sihăstria, Arhimandritul Victorin, îl trimisese împreună cu noi într-un beci uriaș, de unde ne-a dat la fiecare câte o sacoșă de rafie plină cu pastramă. Starețul a zis: noi nu mâncăm carne niciodată, așa că ceea ce primim, dăm la alții. Țin minte că am avut pastramă vreo lună din milostenia Starețului.
Revenind, părintele zâmbitor ne-a băgat în beci și ne-a zis: luați ce vreți. Ne-am umplut sacoșele.
Mai pe seară, la masă, l-am rugat pe un părinte bătrân care stătea lângă mine, să îmi explice ce era cu călugărul zâmbitor. Ce e cu el? E un pic dus cu pluta?
Părintele bătrân mi-a zis la ureche: Nu-i prost deloc că zâmbește așa. Mulți călugări tineri îl cred cam retardat, dar el spune mereu rugăciunea inimii.
Când a fost hirotonit diacon, a avut o vedenie în vis cu Maica Domnului, strălucitoare în veșminte de lumină. Ea i-a zis: dacă vrei să te mântuiesti, să fii conștient mereu că eu sunt lângă tine. Așa n-o să te mânii, nu o să vorbești aiurea, nu o să viclenești, n-o să faci păcate ascunse. Și îți mai zic ceva: cel mai bun răspuns la orice întrebare, ca să nu faci păcat, este să zâmbești smerit.
Așa că părintele zâmbea mirat mereu și le spunea fraților: Împărăteasa e de față.
