Preot Ioan Bădiliță
De ce pe dregătorul bogat îl trimite Hristos să-și azvârle toate cardurile pe Bahlui, pe când lui Zaheu îi dă cu agheasmă mare prin casă și scapă doar cu juma’ de avere confiscată?
Răspunsul se află câteva versete mai sus: „Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea.”
În timp ce mintea dregătorului hălăduia nebună pe Wall Street, Zaheu sărea ca un prunc prin nuci și pruni, așteptându-L bucuros pe Partenerul de joacă.
În timp ce inima dregătorului bogătan era scufundată în impozite și dobânzi, Zaheu s-a făcut ca un bebeluș: neajutorat, flexibil, sensibil și total dependent de Celălalt.
Pruncul e receptivitatea absolută. Nu-l interesează ce firmă au țoalele, caii putere, metri pătrați, caloriile din ciocolată și reziduul la sec din apa plată. Pruncul e gingășie și bucurie stilizată metafizic. Îl iei de aici, îl pui colo. Îl iei în brațe, îl arunci în sus, te faci că-l scapi. El râde și vrea din nou.
De aceea Iisus îl oferă ca paradigmă a vieții creștine.
Pentru că Împărăția nu se livrează în conturi, ci se dăruiește numai celor care au trecut de la a avea la a fi, de la cifre la chipuri, și de la seif la cutia milei din pieptul fratelui.
