Pe când Stareţul se afla la Schitul Sfântului Vasilie, a venit la el un demonizat ce se numea Haralambie. Peste tot pe unde se ducea era izgonit. Stareţului i s‑a făcut milă de el şi de aceea nu a vrut să‑l alunge şi el. „Să‑l ţin aici, se gândea Stareţul, ca să găsească şi el puţin sprijin şi să i se încălzească inima lui de om”. Pentru a‑l face bine, Stareţul l‑a pus la post aspru, potrivit cuvintelor Domnului: „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”[1].
Într‑o zi Stareţul a mers împreună cu părintele Arsenie pe vârful Athonului ca să se închine, iar când s‑a întors, cineva le‑a spus că Haralambie se închisese în magazie şi nu mai voia să iasă. Zăvorâse pe dinăuntru toate uşile şi ferestrele şi luase la el cheile. Stătea acolo şi mânca fără oprire tot ce găsea: ceapă, usturoi… tot. Începuse să mănânce chiar şi pantofii!
– Haralambie, ieşi afară!, i‑a strigat Stareţul.
– Vreau să pustnicesc!
– Ieşi afară când îţi spun!
– Voi deveni ascet.
– Deschide şi te voi face eu ascet!
Acela însă, nimic. S‑au rugat mult de el, dar acesta nu voia cu niciun chip să deschidă.
– Las’ că o să te aranjez eu! Arsenie, adu şurubelniţa!
Şi după ce a desfăcut balamalele, a scos uşa. De îndată ce Haralambie a ieşit afară, Stareţul i‑a tras o săpuneală bună, iar acela a căzut la picioarele lui.
– Bre, de ce te‑ai închis înăuntru şi ne‑ai lăsat afară?
– Fiindcă înăuntru erau cartofi şi ceapă şi voiam să pustnicesc singur, mâncând tot.
Peste puţin timp s‑a vindecat cu rugăciunile şi postirile Stareţului, dar apoi a plecat şi iarăşi s‑a îndrăcit. De trei ori a venit la Stareţ, stăpânit fiind de demon, şi de fiecare dată pleca sănătos. Însă atunci când se întorcea în lume, îl luau iar în stăpânire demonii. În cele din urmă am auzit că l‑au dus la psihiatrie şi că, în nebunia lui, a omorât un muncitor şi astfel l‑au băgat în temniţă.
[1] Matei 17, 21.
Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
