În bibliotecă

Un creștin a venit la Facultatea de Teologie să vorbească cu un profesor cunoscut.

– Părinte, aș vrea să îmi spuneți niște titluri de cărți religioase mai rare, că eu am încercat ca din moștenirea de la părinții mei să îmi cumpăr toate cărțile Sfinților Părinți care s-au tradus la noi.

– Și ce faci cu ele, le citești?

– Nu, părinte, nu am timp să citesc, că am un serviciu care mă acaparează.

– Atunci, ce faci cu ele? Le împrumuți altora?

– Nu, în niciun caz, nu vreau să le deterioreze.

– Dar ce, sunt timbre, să își piardă valoarea dacă se îndoaie? Ce faci cu ele?

– Fac colecție. Dumnezeu vede că în loc să cheltui banii pe alte distracții, îi folosesc pentru această pasiune a mea.

– Frate, ce să zic? În biblioteca ta stau pe rafturi pâinile cu care ai fi putut hrăni săracii, medicamentele cu care ai fi putut ajuta bolnavii și hainele pentru cei care rabdă de frig. Vinde cărțile și fă banii pomană. Și, când îți cumperi vreo carte, cumpăr-o ca să o citești, nu ca să o mănânce cariile. Căci, altfel, vei fi osândit de Dumnezeu.

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 3, 1-18)

Next Post

Înmulţirea nevoilor

Related Posts
Total
0
Share