Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui.
Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinţii
Şi rodul lor mă ţine viu.
O, scumpa mea bătrână sfântă
Eu tot ce am îţi datoresc
Căci m-ai adus la cunoştinţa
Părintelui celui ceresc.
„Când tatăl meu (cum zice psalmul)”
„Şi maica mea m-au părăsit”
Atuncia Domnul cel din ceruri
La sânul milei m-a primit.
Deci suflete al meu smerite
Înaripează-te mereu,
Prin rugăciunea prea fierbinte
Şi dragoste spre Dumnezeu.
Privind în inimă cu mintea
Să cauţi tainicul izvor
Din care viaţa se adapă
Cu darul cel mântuitor.
Urmează calea mântuirii
Trăind în pace singurel
Şi toată viaţa cea lumească
S-o lepezi astăzi pentru El.