Un preot a vizitat o mănăstire unde erau găzduiți mulți orfani și copii săraci. Una dintre monahiile responsabile, aflată în descurajare, a spus preotului că toate alimentele s-au împuținat îngrijorător și copiii au început să flămânzească. I-am mai spus că aveau o placă de argint, pe care o păstrau pentru vremurile grele ce aveau să vină. Acum era nevoie de alimente și îmbrăcăminte pentru copii.
Preotul a ascultat cu atenție, a văzut neliniștea ei și i-a spus:
– Dă-mi argintul, ca să-l folosesc în modul cel mai bun.
Monahia, fără să șovăie, l-a pus în mâna preotului. Iar acesta, fără să spună nimic, a deschis fereastra și l-a aruncat cât de departe a putut.
Monahia a rămas cu gura căscată, fără să poată articula vreun cuvânt.
– Acum, a spus preotul, aruncați toată grija voastră spre Domnul!
Într-un scurt răstimp au ajuns la mănăstire daruri de la cunoscuți și necunoscuți, alimente și bani.
