Sfântul Iustin Popovici
În fața morții oamenii sunt neputincioși ca și țânțarii. Pentru ce lucru se laudă oamenii? Pentru bogăție, știință, filozofie și cultură? Dar toate acestea sunt nefolositoare, pentru că suntem robii morții. Fiecare om este robul fricii și al morții. Se poate oare ca vreun om să petreacă în bucurie în această lume? Nu, nu poate. Omul care se va cerceta cu adevărat pe sine și va privi cu toată seriozitatea la moarte, ca la ultimul popas al acestei vieți, unul ca acesta nu are bucurie în această viață, nu există aici nici o desfătare pentru el. Toate desfătările sunt o minciună, dacă moartea constituie pentru mine și pentru tine ultimul popas al acestei lumi.
Cine a introdus moartea în această lume? Cine altcineva decât păcatul? Din nefericire, omului îi aparține acest rol plin de rușine al acestei vieți, adică a introducerii păcatului, a morții și al diavolului în această lume. Nu au săvârșit acest lucru nici tigrii, nici vulpile, ci l-a săvârșit omul. De aceea și omul este o făptură rușinată înaintea tuturor animalelor, zburătoarelor și plantelor. Omul trebuie să se rușineze și să ceară iertare de la fiecare pasăre pentru faptul că el este cel care a adus moartea în această lume; a adus moartea și la păsări și la animale și la plante.
Toate sunt supuse stricăciunii și mor. Dar până când? Până la învierea morților, când Domnul va judeca lumea și când, în locul pământului vechi, se va face pământ nou, când toate vor deveni nemuritoare. Iar aceasta nu numai că nu știm cum se va face, dar nici măcar nu o putem înțelege cu mintea. Aceasta este vestea cea bună a Domnului nostru Iisus Hristos.
