Răzvan Bucuroiu
Presa vuiește de un nou scandal legat de posibile fapte incompatibile cu slujirea preoțească a unor ierarhi. Acuzațiile vin pe o singură filieră, nesusținute încă de dovezi, neverificate încă de organele de anchetă. Alegații și insinuări, injurii și presupuneri, speculații și nervozitate publică, aceasta este atmosfera generală creată de un singur om care bântuie prin studiourile tv și pe care jurnaliștii s-au aruncat cu deosebită voluptate. Biserica, cler și popor, s-a văzut proiectată în mijlocul unei furtuni media de forța unui uragan. Căci nimeni din comunitatea de credință nu poate trece peste aceste lucruri senin, fără tulburare, fără întrebări chinuitoare. Și totuși…
Noi, cei de aici, de pe pământ, aparținem Bisericii luptătoare, adică ne aflăm în vâltoarea încleștării dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, dintre oameni și demoni. Și mai știm că, indiferent ce ar face sau nu ar face, Biserica este osul de pește – hristic – din gâtul secularismului agresiv. Și mai știm, ca în atâtea alte cazuri, că nu numai dorința de dreptate și de aflare a adevărului mișcă interesul presei și al formatorilor de opinie, ci altceva. Acest altceva se numește rating cu orice preț (adică putere, influență și bani), combinat cu o neînțelegere de fond a ceea ce înseamnă comunitatea de credință. Oamenii adunați la Biserică, în jurul preoților lor, mărturisesc un adevăr de credință, în virtutea căruia gravitează viețile lor. Și care sunt asistate de Mântuitorul, Cel căruia I se închină și pe care Îl recunosc drept Dumnezeu Însuși.
Ca atare, orice altă autoritate lumească trecătoare, pasageră prin existența lor, este pusă la locul cuvenit. Până când Biserica se va exprima clar, în virtutea unor dovezi evidente, credincioșii se uită la acest scandal cu un ochi indiferent, iar cu celălalt îndreptat spre Cer. Iar Biserica este și rămâne singurul lucru valoros pe care îl avem ca neam, singura realitate care ne definește ca ființe echilibrate și înțelepte.
Greșesc?
