Cu furtunile vieții învățăm din experiența rugăciunii marele folos, izbăvirea. Fără rugăciune nu putem înfrunta sălbăticia furtunii. Valurile sunt iscate mereu de necazuri, întristări, chinuri, fie de la copii, fie de la soți, fie de la rude, fie de la grijile agonisirii celor necesare, fie de la boli, fie de la demoni, fie de la patimile noastre. În fiecare clipă avem câte o ispită și furtună mare sau mică. Atunci este nevoie îndată de leacul rugăciunii. Să îngenunchem, să ridicăm mâinile noastre, să implorăm, să ne rugăm și să plângem, iar Dumnezeu va răspunde din Cer. Să nu deznădăjduim când valurile înfricoșătoare ale vieții ne amenință. Toate se liniștesc, se potolesc.
Ce face căpitanul când vede furtuna? Credeți că merge contra ei? Nu, ci oprește motorul și lasă corabia să plutească în voia valurilor. Iar când vede că furtuna se potolește, pornește din nou motorul și înaintează și astfel corabia scapă de naufragiu. Tot astfel și noi, când vedem furtuna, îndată să oprim motorul, să stingem ispita, să oprim primejdia cu îngenuncherea. Vom îngenunchea, ne vom ruga și îndată marea va începe să cedeze. Iar când vom dobândi această experiență, vom simți o mare bucurie, fiindcă am găsit leacul pentru a lupta, a potoli, necazurile și durerile vieții.
De aceea se impune să îngenunchem dimineața și seara sau oricând și să-L rugăm pe Dumnezeu. Rugându-ne Lui, vom primi ajutorul Lui, Harul Lui, Îngerul păzitor va fi alături de noi, ocrotindu-ne sufletul și trupul. Primejdiile sunt de ambele feluri: și sufletești, ca să nu păcătuim, și trupești, ca să evităm vreun pericol. Și în viața de zi cu zi, și în războaie, și peste tot oamenii lui Dumnezeu au trăit lucrul acesta și au dobândit experiență mântuitoare.
Dar și Hristos ce a făcut când a trebuit să ducă marea luptă pe Golgota? Când trebuia să ridice Crucea, să urce pe Golgota și să se răstignească, ce a făcut? A îngenuncheat și agonia Lui s-a făcut sudoare. Și viața noastră este o Golgotă. Să îngenunchem și noi și să spunem: Dumnezeul meu, dacă trebuie să trec prin această ispită, ajută-mă! Dar dacă din pricina neputinței mele, mă va răpune, izbăvește-mă! Și cu această armă a rugăciunii vom înfrunta furtuna mării. Când spune profetul că atunci când marea se înviforează, alerg la limanul Tău, primesc ajutor și mă izbăvesc, se referă la rugăciune.
Așa cum am spus și în omilia noastră de ieri, în rugăciunea noastră să ne asumăm și furtunile fraților noștri, nu numai ale noastre. Să rugăm să-i ajute Dumnezeu, căci atunci când noi ne rugăm pentru frații noștri, Dumnezeu ne ajută și pe noi. Să ne rugăm pentru noi înșine și pentru aproapele nostru. Să ne rugăm neîncetat, după cuvântul Apostolului Pavel: neîncetat rugați-vă, întru toate mulțumiți[1] și să-I mulțumim atât în ispite, cât și când ne trimite binecuvântarea Sa.
Spune Avva Isaac Sirul: Aduceți-vă aminte de Dumnezeu în vreme de pace, ca și El să-și aducă aminte de voi în vremea ispitirii. Să nu-L uiți când îți va da o ușurare sau diferite binecuvântări, căci dacă nu-L vei uita atunci, nu te va uita nici El când te vor răpune ispitele și primejdiile. Te va ajuta, fiindcă Își va aduce aminte și El.
Acum că am învățat că rugăciunea este singurul mijloc de izbăvire de orice primejdie în viața noastră, să ne îngrijim de ea cu toată puterea sufletului nostru. Vine și diavolul și ne spune: „Lasă acum! Ești obosit, acum nu poți. Lasă pe mai târziu!”. Atunci noi să-i spunem: „Nu, acum voi îngenunchea să mă rog. Nu voi spune multe lucruri. Câteva cuvinte să-I spun lui Dumnezeu și să fac cinci metanii”. Și făcând astfel această mică rugăciune și cele cinci metanii, vine binecuvântarea lui Dumnezeu și vom face puțin mai mult și astfel crește rugăciunea și câștigăm.
Eu mă rog cu smerenie pentru voi în fiecare zi și vă rog să vă rugați și voi pentru mine, căci fiecare are lupta lui. Și fiindcă toți avem osteneală în viață, trebuie să se întâlnească rugăciunile noastre și să ne ajutăm unii pe alții. Și să ne învrednicească din nou Bunul Dumnezeu și Stăpâna Născătoare de Dumnezeu să ne întâlnim sănătoși și cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar când Dumnezeu va voi să ne primească în Cer, să ne primească pe toți și nimeni să nu lipsească de la prăznuirea acelei mari zile a Paștelui veșnic. Amin.
[1] I Tesaloniceni 5, 17.
Fragment din cartea Arta mântuirii –Cuviosul Efrem Filotheitul, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
