Articole duhovnicești1 min citire

În Spitalul Victor Babeș se tratează și sufletul

redare prin sinteză vocală

Misiunea clericilor depăşeşte teama de infestare cu noul coronavirus. La solicitarea unui pacient, preotul instituţiei medicale a lăsat reverenda, a îmbrăcat echipamentul medical de protecţie şi a intrat în salon să vorbească cu persoana care a cerut asistenţă religioasă.

Sprijinul duhovnicesc a fost oferit săptămâna trecută cu acordul conducerii spitalului. „În Spitalul Victor Babeș se tratează nu doar trupul, ci și sufletul”, a declarat dr. Virgil Musta pentru Tion.

Preotul Dorian Oprişor nu a ezitat nicio clipă.

„Unul dintre pacienții infectați cu Covid-19 ne-a cerut să vorbească cu un preot. Preotul de la noi din spital s-a îmbrăcat și a venit să vorbească cu pacientul. Preotul a spus că oricând, oricine are nevoie, se îmbracă cu costumul de protecție, cum ne îmbrăcăm și noi, și merge în salon”, a afirmat dr. Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara sunt internați aproximativ o sută de pacienți cu Covid-19. Peste 400 de persoane s-au vindecat de coronavirus, până în prezent.

Sursa: http://basilica.ro