Acest fapt mi l-a povestit Monahia Xenia, prima stareță a Mănăstirii Sfântului Nectarie din Eghina, care a fost oarbă. Oarbă după vederea trupească, însă luminată și cu o vedere duhovnicească ascuțită. El dovedește că sufletele celor adormiți se mâhnesc atunci când rudele lor în loc să-L slavoslovească pe Dumnezeu, se împietresc și se mâhnesc peste măsură. Această monahie sfințită avea o soră în Atena, care avea șase fete și un băiat, care în acea vreme avea vreo opt ani. Mama lui, precum și toate rudele, îl iubeau peste măsură, atât pentru faptul că era singurul băiat, cât și pentru că era foarte cuminte. Un adevărat îngeraș.
În timpul războiului civil (1948) când au avut loc lupte și în orașe, într-un bombardament, copilul a fost omorât în timp ce se întorcea de la școală. Astfel, acest îngeraș pământesc și-a străbătut repede viața sa pământească, pentru a se afla lângă Dumnezeu ca îngeraș ceresc. Mama lui a suferit mult. Lăsându-se pe sine pradă durerii, a căzut în păcatul deznădejdii, deși știa, ca și creștină ortodoxă cum era, că băiețelul ei se află în bucuria Cerului.
Această purtare a rudelor de multe ori s-a dovedit că deranjează sufletele care se află lângă Dumnezeu și care se bucură numai atunci când părinții lor pământești Îl slavoslovesc pe Părintele ceresc, Dătătorul fericirii veșnice și Binefăcătorul oamenilor, fie că se află în lumea cea vremelnică, fie în cea adevărată.
Așadar, și în acest caz, copilul s-a arătat în vis surorii lui celei mai mari, care era într-adevăr o copilă virtuoasă și credincioasă. Aceea l-a văzut pe frățiorul ei într-un mormânt plin de apă.
– Frățiorul meu, l-a întrebat sora lui cu mirare, de ce ești în apă?
Iar acela cu plângere, dar și cu indignare, i-a răspuns:
– În starea aceasta m-au adus lacrimile mamei!
Când mama lui s-a înștiințat despre aceasta și a conștientizat greșeala sa, a cerut iertare de la Dumnezeu și s-a liniștit. Nu mai voia în nici un chip să-l mai mâhnească pe îngerașul ei, dar mai ales pe Dumnezeu. S-a întâmplat însă și următorul fapt, pe care este bine să-l avem în vedere. Acestui copilaș nu i-au fost făcute parastasele rânduite de Biserica noastră, pentru că rudele lui credeau că nu trebuie făcute, fiindcă este mic. Însă această părere este greșită. Fiecare suflet, indiferent de vârstă, are nevoie de prinosurile și rugăciunile Bisericii pentru a se înfățișa înaintea lui Dumnezeu. Și mai ales are nevoie de părticica de la dumnezeiasca și împărăteasca Masă a lui Hristos, adică de la Dumnezeiasca Liturghie.
Așadar s-a arătat din nou copilul aceleași surori. Aceea l-a văzut că se afla la o masă cerească strălucitoare împreună cu alți copilași, însă el nu avea farfurie cu mâncare înaintea sa. Sora lui l-a întrebat de ce, iar acela i-a răspuns:
– Voi m-ați lăsat flămând, pentru că nu mi-ați trimis mâncare!
După ce s-a deșteptat copila i-a spus mamei sale visul, iar aceea îndată a înțeles și au săvârșit parastase absolut necesare. Trecând cele patruzeci de zile, acea copilă l-a văzut din nou pe frățiorul ei în vis la acea masă, însă de data aceasta mâncând cu plăcere dintr-o farfurie cu îndestulătoare mâncare.
Astfel, pentru încă odată s-a adeverit că și copiii cei mici care au adormit au trebuință de parastase.
