Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, sărbătorit an de an pe 14 septembrie, este una dintre cele mai însemnate sărbători creştine. În toate Bisericile are loc astăzi rânduiala specială a scoaterii Sfintei Cruci în mijlocul lăcaşului de cult, iar mai apoi îmbodobită cu flori este aşezată în văzul tuturor, la loc de cinste, spre închinarea credincioşilor, alături de Icoana Învierii.
Astăzi, în ziua Înălţării Sfintei Cruci auzim citindu-se la Sfânta Liturghie Evanghelia din Vinerea Mare în care ni se înfăţişează toată drama de pe Golgota. Auzim strigătele pline de răutate: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L”, auzim osânda la moarte a Celui nevinovat şi Îl însoţim pe Mântuitorul Iisus cu gândul şi cu inima pe drumul greu al Crucii. Sus pe Golgota, Crucea stropită cu sângele Mântuitorului s-a sfinţit pentru totdeauna, devenind semn al Fiului Omului şi armă împotriva diavolilor.
Arătată şi cinstită în mod deosebit din 335
Strălucirea Sfintei Cruci este scoasă în lumină şi prin faptul că acest praznic este încadrat de două Duminici. În Duminica care precede această sărbătoare, numită Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, ne este arătată crucea ca simbol izbăvitor, aşa cum l-au văzut proorocii Vechiului Testament, iar în Duminica viitoare, numită Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, vedem taina lucrătoare a Crucii, şi cum fiecare creştin trebuie să-şi poarte cu răbdare crucea sa privind încrezător la Stăpânul Hristos.
Toată suflarea ortodoxă sărbătoreşte astăzi amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
După victoria obţinută în lupta sa cu Maxenţiu, împăratul Constantin a poruncit ca Sfânta Cruce să fie pusă pe steagurile imperiale ale armatei, pe braţul drept al ostaşilor, pe armele lor.
Conform unei cronici anonime, sărbătoarea solemnă a Înălţării Sfintei Cruci a luat fiinţă în anul 335, când după ziua sfinţirii bazilicii construite de Constantin cel Mare deasupra Mormântului Domnului, zi în care se împlineau şi 30 de ani de domnie a împăratului, eveniment la care au fost prezenţi şi episcopii participanţi la Sinodul de la Tyr (iulie 335), episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată, de pe amvonul Bisericii sfântul lemn al Crucii Răstignirii, poporul strigând: “Doamne miluieşte!”
Crucea circumscrie spaţiul
Aceasta este originea momentului în care, la sfârşitul Utreniei zilelor închinate Crucii (14 septembire şi Duminica a III-a din Postul Mare), preotul ridică Crucea în prezenţa credincioşilor.
Către sfârşitul doxologiei de la Utrenie preotul cădeşte Sfânta Cruce, aşezată dinainte pe un disc pe Sfânta Masă, iar când se cântă “Sfinte Dumnezeule” preotul ia discul cu Sfânta Cruce şi, ţinându-l în dreptul frunţii, ocoleşte Sfânta Masă, vine prin mijlocul Bisericii în faţa Uşilor Împărăteşti, unde rosteşte însemnând cruciş cu discul pe care se află Sfânta Cruce: “Înţelepciune drepţi!” După aceasta, în timp ce strana împreună cu toţi credincioşii prezenţi cântă troparul “Mântuieşte Doamne, poporul Tău…”, preotul aşază Sfânta Cruce pe un analog şi cădeşte cruciş Sfânta Cruce, de trei ori, iar mai apoi ridicând la frunte Sfânta Cruce rosteşte ectenia specială, credincioşii rostind după fiecare cerere “Doamne miluieşte” de 100 de ori.
Săvârşind în Biserică procesiunea Crucii, preotul înalţă Crucea către răsărit şi apoi către fiecare din cele trei puncte cardinale. După ce preotul a circumscris astfel spaţiul prin mişcarea verticală a Crucii, se cântă troparul “Crucii Tale…”, slujitorul se închină şi sărută Sfânta Cruce, după care intră în Sfântul Altar. La strană se cântă troparele din Minei, care ne cheamă pe toţi credincioşii “să ne închinăm lemnului celui de viaţă făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-Şi, ne-a înălţat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiţi de vrăjmaşul prin dulceaţă, am fost goniţi de la Dumnezeu”. Prin căinţa sa (“Doamne miluieşte”) şi smerenia sa (metanie mare) în faţa Crucii, creştinul poate fi, aşadar, înălţat de Hristos Cel răstignit de la pământ la cer. Ieromonahul Makarios Simonopetritul ne explică: “circumscriind spaţiul prin Cruce, creştinul va putea găsi calea centrului şi a celei de-a “cincea dimensiuni” de la care plecând se va înălţa vertical spre Dumnezeu”.
Prezenţa Crucii şi înălţarea ei în mijlocul Bisericii evocă adunarea tuturor lucrurilor în Hristos, iar după cum Hristos S-a înălţat ca să adune oamenii în unitate, credinciosul trebuie să-şi găsească mai întâi unitatea pentru a se înălţa.
După ce toţi cei prezenţi în Biserică se închină şi sărută Sfânta Cruce, preotul vine în faţa analogului, se închină din nou şi duce Sfânta Cruce pe iconostas, unde rămâne până la odovania sărbătorii, pe 21 septembrie.
Sărbătorile Sfintei Cruci
Pe lângă cele două zile pe săptămână, miercuri şi vineri, consacrate cinstirii permanente a Sfintei Cruci, a doua sărbătoare importantă a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Paştilor, numită a Crucii, ce a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. De asemenea, ziua de 1 august este închinată Sfintei Cruci pentru că atunci sărbătorim scoaterea Sfintei Cruci, iar la 7 mai prăznuim pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer, la Ierusalim.
Pr. Ciprian Bâra
Sursa: http://ziarullumina.ro.
