Când seara mergem la culcare
Cu Crucea Sfântă ne-nsemnăm.
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Mai sfântă mângâiere nu-i
Pe acest pământ de suferință
Pentru creștin, ca Sfânta Cruce
Slăvitul semn de biruință.
„Să-și ieie fiecare Crucea”
Așa-i porunca lui Iisus.
Dacă voește ca s-ajungă
În sânul Raiului de sus.
Când seara mergem la culcare
Cu Crucea Sfântă ne-nsemnăm.
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Când lângă sânul mamelor
Copiii dorm, ele-i așează,
În leagăn și cu Crucea sfântă,
Cu dragoste îi însemnează.
În ori și ce călătorie
De vrem cumva ca să plecăm
Plini de nădejde-n Dumnezeu
Noi tot cu crucea ne-nsemnăm.
La masă când ne așezăm
Prin Cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la Dumnezeu.
În toiul luptelor grozave
Când crunta moarte stăpânește,
Pe câte suflete viteze
Slăvita Cruce nu-ntărește.
Și dacă Ea-i nădejdea noastră,
Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ?
Care-o insultă-n mii de feluri
Cu vorbe batjocoritoare?
Au nu se tem ei de mânia
Lui Dumnezeu răzbunătoare?
Nu se gândește-această lume
Că prea de tot păcătuiește,
Când ori cu fapta ori cu vorba,
Puterea Crucii o hulește?
Nu se gândește că viața
Nu ține-o-ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâine moartea
Te-apucă cu a ei tărie.
Te duci în lumea ceialaltă,
Nepocăit pe veci pierdut.
Primind răsplata cea amară
La care atâta ai ținut.
Creștine, mă întorc spre tine:
Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă Crucea cea Divină,
Cu dragostea cea mai fierbinte.
Învață și pe alții care
Azi, nu cunosc a ei putere,
Căci ea va fi în veșnicie
Oricui o dulce mângâiere.
(Poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei)
