Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în veșnicie

Hristos a înviat!

Dragi prieteni ai mănăstirii noastre, cu durere vă anunțăm că în această dimineață, Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut în veșnicie, după o perioadă de încercare pe care a petrecut-o la spital, departe de dulcea-i Bucovină, urmând ca în cursul zilei de astăzi el să se întoarcă acasă.

Slujba de înmormântare va avea loc la catedrala Arhiepiscopală din Suceava, după care va fi adus și așezat după rânduială în cimitirul mănăstirii noastre, unde și-a pregătit locul de veșnică odihnă.

Despre Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen se poate vorbi mult, și nu numai pentru că a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o viață lungă, ci mai ales pentru că viața sa a fost dintru început închinată lui Dumnezeu, iar El i-a răsplătit dragostea cu belșug de daruri.

Binecunoscută este opera socială, misionară și filantropică a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, fiind un model de slujire, de învățător și de părinte duhovnicesc. S-a îngrijit îndeaproape de situația misionară a preoților, credincioșilor și monahilor din eparhie, dată fiind situaţia cauzată de prozelitismul multiconfesional din eparhie, precum și de dezvoltarea activităţilor sociale prin construirea de aşezăminte caritabile pentru bătrâni sau copii orfani prin implicarea unor parohii, mănăstiri şi schituri în susţinerea acestora, dar și ajutorarea cu cele necesare traiului a familiilor cu venituri precare. Totodată a manifestat o grijă aparte către pregătirea personalului pentru predarea orei de religie, dar și pentru şcolarizarea celor care doresc să urmeze cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei” din Suceava.

Cât privește relația ÎPS Părinte Pimen cu mănăstirea noastră, mereu ne-am considerat privilegiați. Desigur acesta este într-o anumită măsură simțământul tuturor fiilor duhovnicești ai Înaltpreasfinției Sale, mulțumită dragostei părintești cu care înconjura pe toți cei încredințați, și nu numai. Dincolo de aceasta însă, nouă ne-a făcut cinstea de a ne fi alături și de a ne purta în rugăciunile sale și după ce se va adăuga în ceata ierarhilor binecredincioși din Biserica Biruitoare, căci a ales ca loc de veșnică odihnă cimitirul mănăstirii noastre, în fața bisericuței de lemn pe care a iubit-o mult, și zicem, încă o iubește.

Pentru aceasta vom privi mereu cu recunoștință către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, căruia îi cerem acum mai mult ca oricând, să înalțe rugăciune către tronul Preasfintei Treimi, pentru noi fiii săi duhovnicești. Totodată suntem conștienți că de acum înainte va trebui să dăm noi mărturie, să împlinim și să continuăm cele pe care le-am învățat prin pilda vieții Înaltpreasfinției Sale!

Dumnezeu să îl ierte și să așeze sufletul său alături de sfinții și drepții pe care mult i-a iubit!

Sursa: http://sihastriaputnei.ro

Previous Post

IPS Pimen: “Toate sunt frumoase, dar nu luăm nimic cu noi în mormânt.”

Next Post

Președintele adresează condoleanțe pentru pierderea IPS Pimen și apreciază contribuția Bisericii la combaterea pandemiei

Related Posts
Total
0
Share