În a doua scrisoare, aţi descris un caz ce vi s-a întâmplat în Petersburg: o jumătate din modesta plăcintă aţi mâncat-o miercuri din nesocotinţă, iar cealaltă jumătate aţi mâncat-o chiar după ce v-aţi venit în fire. Primul păcat poate fi trecut cu vederea, iar cel de-al doilea nu. Este ca şi cum cineva ar fugi din nesocotinţă spre prăpastie, iar la jumătatea drumului şi-ar reveni şi totuşi ar continua să fugă, neluând în seamă pericolul ce-l paşte. La noi în mănăstire a fost un asemenea caz. Un frate a găsit odată în zi de post în buzunarul său o fărâmă de plăcintă de dulce de mărimea unei nuci de cedru şi s-a gândit: ce mare scofală dacă voi mânca această firimitură?! Şi a mâncat-o. Însă conştiinţa îndată a început să-l mustre pentru păcatul făcut cu bună ştiinţă. L-a anunţat pe părintele Ambrozie despre acest lucru şi acela i-a fixat o epitimie – de 12 metanii. Jumătatea voastră de plăcintă nu este însă o firimitură, de aceea şi epitimia trebuie să vă fie un pic mai mărişoară. Când vă veţi spovedi, să spuneţi duhovnicului şi acest păcat şi rugaţi-l să vă dea o cât de mică epitimie pentru liniştirea conştiinţei.
Cuviosul Iosif de la Optina
Extras din Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol.1, Editura Egumenița via http://doxologia.ro.
