Incepătorii au nevoie de răbdare şi silire; iar începutul statornic e de mult folos. Şi cum că e cu neputinţă să-i urmeze lui Hristos cel care nu se pregăteşte mai întâi de moarte – part.2

6. A lui Avva Isaac

Fericiţi cei ce şi-au încins mijlocul întru răbdare şi nădejde, care pentru dragostea de Dumnezeu s-au aruncat în marea necazurilor, cu simplitate şi în chip neiscoditor; cei ce nu s-au înfricoşat de valurile ce se ridică în ei, ori de furia mării, nici nu s-au înspăimântat de tumultul ei. Căci ei se izbăvesc grab­nic la limanul împărăţiei, se odihnesc în locaşurile celor ce bine s-au ostenit şi se veselesc întru bucuria nădejdii lor.

Cei ce aleargă întru nădejde pe calea cea întortocheată şi anevoioasă nu se întorc înapoi, nici nu zăbovesc să cerceteze despre aceasta; ci numai după ce o străbat, ajungând cu bine la capăt, atunci cugetă la părţile ei întortocheate şi anevoioase şi aduc mulţumită lui Dumnezeu, că i-a izbăvit de atâtea şi aşa de mari grozăvii, fără ca ei să-şi dea seama.

însă cei care în cugetul lor îşi fac multe socoteli şi vor mult să se creadă înţelepţi, care se lasă în voia gândurilor şi sunt gata să se înfricoşeze dinainte, care vor să vadă mai înainte pricinile vătămătoare, cei mai mulţi dintre aceştia [rămân] pururi şezând la uşile propriilor case. Despre unii ca aceştia spune, pe bună dreptate, Scriptura: Leneşul, trimis la drum, va zice: E un leu pe drumuri şi un ucigaş pe uliţe. Precum cei care au zis: Am văzut uriaşi şi noi eram pe lângă ei ca nişte lăcuste (Nm.13,33). Aceştia sunt cei ce în vremea sfârşitului lor sunt găsiţi fără rod, cei care vor pururi să fie înţelepţi, însă nu vor nicidecum să pună început.

Mulţimea înţelepciunii să nu ţi se facă alunecare şi cursă înaintea feţei tale. Ci porneşte la drum îndrăznind către Dumnezeu, pune început căii celei pline de sânge, cu râvna cea dintâi, fără nici o grijă de trup, nici gândind de prisos, ca să nu fii găsit gol de cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi plugarul fricos, tot aşteptând vânturi prielnice, nu mai seamănă niciodată. Mai bună e moartea pentru Dumnezeu decât viaţa cu ruşine şi lenevire.

Aşadar, când vrei să începi lucrul lui Dumnezeu, mai întâi fă legământ între tine şi Dumnezeu că nu mai ai de trăit în viaţa de aici, că eşti pregătit pentru moarte şi nu mai nădăjduieşti în viaţa de acum. Aceasta să ai în cuget şi aşa vei putea să te lupţi şi să biruieşti, cu împreună-lucrarea lui Dumnezeu. Căci nădejdea în viaţa de aici toropeşte cugetul şi nu-1 lasă pe om să sporească în ceva bun. însă tu să nu vii spre lucrul lui Dumnezeu îndoindu-te

• adică cu moleşeală – ca să nu se facă osteneala ta fără de câştig şi lucrarea plugăriei tale împovărătoare. Ci să începi lucrul bun cu bărbăţie şi credinţă neşovăielnică în Dumnezeu, ştiind că milostiv este Domnul, grabnic ajutător şi răsplătitor darnic al celor ce-L caută, dând harul său nu după lucrarea noastră, ci după osârdia şi credinţa sufletelor noastre. Căci El este Cel care spune: Fie ţie după cum ai crezut (Mt.8,13).

Deci cel care vrea să vină după El să se lepede de sine, după cuvântul Lui, şi aşa va putea să-I urmeze, ridicându-şi crucea; iar crucea vădeşte că este pregătit pentru tot necazul şi reaua pătimire, ba chiar şi pentru moarte. Căci precum cel care e gata să fie pus pe cruce ia în cuget gândul morţii şi astfel porneşte, ca un om ce nu gândeşte să mai aibă parte de viaţă în veacul acesta, tot aşa e şi cel care voieşte să plinească cuvântul Domnului. „Cel ce vrea, zice, să trăiască în lumea aceasta, se va pierde pe el însuşi din viaţa cea adevărată; iar cel care îşi pierde sufletul în cugetul său, de dorul Meu, e păzit nevinovat şi nevătămat în viaţa veşnică”. „Deci găteşte-ţi de aici sufletul întru pieire desăvârşită din viaţa aceasta şi îţi voi da, spune, viată veşnică, aşa cum ţi-am făgăduit. Şi îţi voi arăta de acum în lucrare făgăduinţa Mea, iar încredinţarea de bunurile viitoare şi arvunele lor ai să le iei încă de aici”.

Aşadar, dacă nu dispreţuieşti mai întâi viaţa de acum, nu o vei afla pe cea veşnică. Şi când intri în luptă astfel pregătit, nu vei lua de loc în seamă pe toate cele crezute dureroase şi pricinuitoare de necaz. Căci nimeni nu poate să îndure necazuri în alt chip, decât urându-şi mai întâi viaţa sa în lume, din dorinţa celei viitoare.

Intrebare:

De unde trebuie să înceapă războiul împotriva păcatului cel care a le­pădat de la el toată grija şi, aşa gătit, a intrat în luptă?

Răspuns:

Temelia a toată virtutea sunt postul şi privegherea. Atunci când se să­vârşesc cu dreaptă socoteală, acestea sunt împreună-lucrătoare cu omul întru tot binele. Iar începutul tuturor relelor este odihna pântecelui şi moleşeala somnului, care aprinde pofta curviei şi tâmpeşte mintea, arătându-o pururi groasă şi întunecată. După cum e firesc ca ochii sănătoşi să dorească lumina, tot aşa postului săvârşit cu dreaptă socoteală îi urmează dorinţa rugăciunii; căci atunci când începe cineva să postească, mintea i se ridică înspre dorinţa vorbirii cu Dumnezeu. Iar trupul care posteşte şi nu se îngreuiază cu îndes­tularea nu rabdă să doarmă în patul său toată noaptea, ci se scoală cu osârdie la slujba lui Dumnezeu.

Atâta vreme cât pecetea postului se pune pe trupul omului, mintea sa cugetă cu străpungere, inima izvorăşte rugăciune, pe chip i se aşterne aspri­mea, gândurile de ruşine se îndepărtează de la dânsul şi se face vrăjmaş pof­telor rele şi însoţirilor deşarte. Postul este zidire însemnată spre tot lucrul bun şi cel care îl nesocoteşte zdruncină toate virtuţile; pentru că el este po­runca dată dintru început firii noastre spre a fi păzită şi de acolo a căzut obâr­şia făpturii noastre.

Aşadar, de acolo de unde a fost căderea la început, luptătorii se ne- voiesc iarăşi, prin păzirea legii înfrânării, să se ridice la frica de Dumnezeu şi la împlinirea tuturor poruncilor. însuşi Izbăvitorul neamului nostru de aici a început lupta împotriva diavolului; căci după Botez, duhul L-a dus în pustie şi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. La fel şi toţi cei cf.Mtu care ies [din lume] să-I urmeze sunt datori ca pe această temelie să pună începutul zidirii lor după Dumnezeu. Dacă Cel care a rânduit legea mân­tuirii posteşte, cine dintre cei care vor să ţină legea nu are trebuinţă de post? Căci până atunci, [la ieşirea Mântuitorului în pustie], nici neamul omenesc nu cunoştea biruinţa, nici diavolul nu gustase vreodată înfrângere de la firea noastră; însă cu această armă [a postului] a slăbit dintru început.

Iar Domnul nostru, Căpetenia biruinţei asupra lui, a pus în acest chip pe creştetul firii noastre prima cunună de izbândă. De atunci potrivnicul se teme de îndată ce vede arma aceasta la vreunul dintre oameni, aducându-şi aminte cum a fost înfrânt de Mântuitor în pustie. Iar puterea sa se vlăguieş- te în faţa armei date de Căpetenia mântuirii noastre. Ea nu numai că-i tare foarte împotriva săgeţilor pe care le slobozeşte vrăjmaşul, dar ne dă şi curaj lăuntric în timpul luptei; şi nu unul oarecare. Căci cu cât trupul trudeşte şi se chinuieşte, în vreme ce oastea dracilor îl împresoară pe om, cu atât inima lui se umple de curaj şi îndrăzneală. De aceea stă în faţa potrivnicilor mai viteaz, luptând cu mai multă bărbăţie şi dârzenie, arzând pururi de râvnă împotriva lor; şi nu încetează, nici nu rabdă să se liniştească, până când nu-i izgoneşte de la el şi nu-i pierde cu totul, cu ajutor de sus şi prin lucrarea celorlalte porunci.

Dar şi râvnitorul Ilie, atunci când se nevoia cu osârdie pentru legea lui Dumnezeu, petrecea şi el întru această lucrare a postului. Căci postul îi adu­ce aminte de poruncile Duhului celui care se foloseşte cum se cuvine de el şi este mijlocitor între legea cea veche şi harul dat nouă de Hristos. Iar cine îl nesocoteşte este moleşit şi neputincios şi la celelalte nevoinţe; neîngrijindu-se de post îi dă vrăjmaşului un semn lămurit despre moleşeala sa sufletească şi este limpede că intră gol în luptă. De aceea, prinzând curaj, duşmanul îl asaltă şi îl biruieşte fără nici un fel de osteneală – de vreme ce e dezgolit şi înfricoşat – iar în scurtă vreme îl omoară; căci toate mădularele lui sunt gata de a primi săgeţile zvârlite de potrivnic, din pricină că nu s-a împrejmuit cu această armă tare a postului, pe care am luat-o de la Stăpânul nostru.

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediție Bilingva 2010  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. II, Tema 28