,

Încrederea în gând creează probleme psihologice

– Părinte, atunci când pe cineva îl chinuie gândul că toţi se preocupă de el etc., cum îl va alunga?

– Aceasta este lucrarea diavolului care vrea să-l îmbolnăvească. Unul ca acesta să fie nepăsător, să nu creadă deloc în acest gând. Unul, de pildă, care are bănuială, dacă va vedea pe cineva cunoscut că vorbeşte  încet cu altul, va spune întru sine: „Vorbeşte despre mine. Nu mă aşteptam la aceasta de la el”, în timp ce aceia discută despre cu totul alt subiect. Şi dacă nu ia aminte, evoluează încet-încet şi unde va ajunge? Crede că toţi îl urmăresc, îl prigonesc. Chiar de ar avea dovezi concrete că ceilalţi se preocupă de el, să ştie că acestea însuşi vrăjmaşul le-a potrivit aşa ca să-i insufle această convingere. Măi, cum le mai combină diavolul!

Cunosc un tânăr care, deşi este foarte inteligent, crede în gândul său care îi spune că nu este echilibrat. Primind gândurile ce i le aducea aghiuţă, acestea i-au creat o grămadă de complexe. A avut chiar şi o încercare de sinucidere, care i-a topit pe părinţii lui. Dumnezeu i-a dat puteri şi harisme, dar pe toate i le netrebniceşte vrăjmaşul şi astfel se chinuieşte şi pe el şi pe alţii. Nu pot înţelege de ce unii oameni primesc astfel de gânduri diavoleşti şi-şi fac viaţa chinuită, împotrivindu-se astfel şi lui Dumnezeu, Care ne face atât de mult bine şi ne iubeşte. Oricâte i-ai spune unui astfel de om, nu se foloseşte. Dacă nu va înceta să creadă gândurilor pe care i le aduce vrăjmaşul, te vei osteni în zadar.

– Părinte, cel sensibil este slab sufleteşte, este bolnav?

– Nu, mărimea de suflet şi sensibilitatea sunt harisme fireşti, dar, din păcate, diavolul reuşeşte să le exploateze. Pe un om sensibil îl face adeseori să exagereze lucrurile ca să nu poată trece peste o greutate sau dacă reuşeşte puţin s-o rezolve, mai apoi cedează, îl face să deznădăjduiască, să se chinuiască şi în cele din urmă să se epuizeze. Dacă ar pune în valoare sensibilitatea moştenită, ea ar deveni cerească. Iar dacă o va lăsa ca să o exploateze diavolul, se va pierde. Pentru că dacă omul nu-şi pune în valoare harismele sale, atunci le exploatează diavolul. Şi astfel, aruncă darurile lui Dumnezeu. În loc să-I fie recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda. Cel sensibil, atunci când crede gândului său, poate sfârşi chiar şi la psihiatrie, în timp ce acela care este indiferent, cu al său „nu mă interesează”, desigur nu merge bine, însă cel puţin nu sfârşeşte în psihiatrie. De aceea aghiuţă îi urmăreşte pe oamenii sensibili.

Alţii iarăşi îşi pun în gând sau mai degrabă aghiuţă le aduce gândul că au o neputinţă moştenită şi încearcă să-i facă să creadă că au ceva de acest fel. Îi înfricoşează ca să-i ameţească şi să-i netrebnicească fără motiv. Dar chiar de ar exista şi ceva moştenit, nimic nu poate sta înaintea Harului lui Dumnezeu. Vă aduceţi aminte de Sfântul Ciprian[1], care din vrăjitor a devenit ierarh al Bisericii şi mucenic al lui Hristos? Moise Etiopeanul[2], din tâlhar a devenit mai sensibil decât mulţi Părinţi mari. La ce măsură a ajuns! Când Sfântul Macarie a mers să-l cerceteze, acela l-a întrebat: „Ce să fac? Mă deranjează lumea şi nu pot afla linişte”. Iar Sfântul Macarie i-a spus: „Moise, Moise, eşti foarte sensibil! Să mergi în Arabia Pietroasă[3], pentru că tu nu poţi alunga lumea”[4]. L-a întrecut în sensibilitate chiar şi pe Marele Arsenie, care era din familie nobilă, învăţat, om manierat, în timp ce acela era tâlhar. Iată, vezi ce face Harul lui Dumnezeu! Dar avea şi multă smerenie.

[1] Pomenirea lui se prăznuieşte la 2 octombrie.

[2] Pomenirea lui se prăznuieşte la 28 august.

[3] Pustia cea mai dinlăuntru, în partea de N-V a Arabiei.

[4] Pateric, Avva Macarie Egipteanul, cap. 21.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012.