Postul cel Mare, cale a virtuților și a năzuinței spre desăvârșire, reprezintă pentru Sfântul Grigorie Palamas o perioadă privilegiată în lupta pentru despătimire și unirea cu Dumnezeu. Trăirea în Hristos, descoperirea Dumnezeului Celui în Treime, în Biserică, se realizează numai în atenta luare-aminte, trezvia care poate să îl îndepărteze pe om de la înșelăciunea păcatului. Omilia a 6-a, din ciclul celor 63 de omilii care aparțin Sfântului Grigorie, are în vedere tocmai pregătirea și asumarea perioadei Postului Mare.
Lupta împotriva îndoielii față de folosul postirii
Sfântul își începe cuvântarea cu un avertisment. Își determină ascultătorii să fie conștienți de prezența lucrării „șarpelui spiritual și începător al răului”, diavolul. Orice creștin care se angajează pe drumul despătimirii va fi confruntat cu „viclenia, șiretenia si multa uneltire” a vrăjmașului. Fie că va fi împiedicat înainte de a începe lucrarea faptei bune, fie că va fi atacat în timp ce lucrează fapta bună, sau va suferi săgeți după săvârșirea faptei bune, creștinul trebuie să știe că fără bărbăția sufletului, fără zel și fără credință nu are cum să se ridice împotriva curselor. Postul, ca și viața creștină în general, este o luptă duhovnicească continuă. Ispita mereu prezentă introduce mai întâi îndoiala că această luptă duhovnicească ar putea avea vreun folos: „Cel rău arată că este împovărătoare și anevoioasă împlinirea virtuților, găsind pricină să ne insufle deznădejde și nepăsare, ca și cum am avea de săvârșit lucrări anevoioase și cu neputință de a fi duse la capăt, nefiind chip să împlinim cu fapta năzuința noastră cea bună. Pe deasupra, el dă naștere și la neîncrederea în cele făgăduite, adică în răsplățile hărăzite de Dumnezeu celor ce se luptă să le dobândească”. Sfântul Grigorie Palamas folosește imaginea ostenelilor trupești, fără de care nimic în această lume nu poate da roadă. Pământul nu își dă roadele fără ostenelile omului. Cu atât mai mult, în lupta duhovnicească sunt necesare ostenelile. Însă, dincolo de efortul omului, rămâne ajutorul pe care Dumnezeu îl dă celor ce se ostenesc: „Pentru că este vrednic de crezare Cel ce ne-a dat făgăduință, fiind El totodată apărător și degrabă sprijinitor al celor ce-s gata de lupta pentru căpătarea virtuții; dacă Cel ce are putere peste toate dă ajutor acestora, cine oare se va afla lipsit de tărie și de folos?”
Lupta împotriva mândriei
Cel ce se angajează pe calea postului și a luptei dohovnicești în general trebuie să fie, de asemenea, foarte atent la ispita slavei deșarte și la îngâmfare. Sfântul atenționează, preluând cuvântul Evangheliei: „Nu postim ca să fim văzuți de oameni, ci pentru Dumnezeu”. Fără falsă modestie, cel ce se luptă va avea mereu în vedere că răsplătirile lui Dumnezeu sunt incomparabile cu laudele primite de la oameni. Echilibrul între smerenie și falsa smerenie este însă de o finețe extraordinară. Cel ce se luptă știe că Dumnezeu va răsplăti ostenelile, dar în același timp nu are cum să se semețească, „ca și cum el ar fi dobândit virtutea, prin propria putere și destoinicie”. Împlinirea binelui se face în smerenie și cu dreapta socoteală, nici nesocotind virtuțile pe care Dumnezeu le poate dărui, dar nici amestecându-le cu fapte rele. Exemplul fariseului este mai mult decât grăitor: împletirea postului cu trufia și osândirea aproapelui dă naștere la una din cele mai nefericite combinații. Moise și Ilie au postit și ei câte patruzeci de zile. Au postit nu însă ca fariseul, ci bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. De aceea Moise Îl vede pe Dumnezeu nu în ghicitură, ci față către față, iar Ilie Îl simte pe Dumnezeu în adierea unui vânt ușor. Alături de ei, Sfântul Grigorie Palamas dă exemplul Mântuitorului, „Care El Însuși a biruit cu putere pe ispititorul, postind în pustiu și nimicind puterea aceluia asupra omului”.
„Statornicirea postului” în viața noastră
Postul aduce și roade duhovnicești, dar în același timp poate contribui și la instalarea unei atmosfere specifice într-o societate creștină: „Toate cele rele pier acum, și cele bune le înlocuiesc pe acestea, când se statornicește postul. În locul cântecelor spurcate, acum gurile înalță psalmi; în locul râsetelor nedemne, acum stăpânesc rușinea și lacrimile cele aducătoare de mântuire; în locul drumurilor celor lipsite de rost și al rătăcirilor, acum pentru toți s-a statornicit un singur drum, cel către Sfânta Biserică a lui Hristos. Căci așa cum lăcomia pântecelui face să răsară și să înflorească roiul cel de multe feluri al păcatelor, tot astfel postul este rădăcină a tuturor virtuților și început al poruncilor lui Dumnezeu”.
Sfântul Grigorie Palamas atrage atenția și asupra lipsei de cumpătare, care poate să apară chiar atunci când mâncăm „bucate simple”. Săturarea de bucate simple nu mai este postire adevărată, chiar dacă formal se respectă cele ale postului. Ea împiedică lucrarea virtuții la fel de bine ca și mâncarea de bucate care nu sunt de post. Închinarea, durerea cea curățitoare, întristarea sufletului pentru Dumnezeu nu pot fi prezente atunci când lipsește cumpătarea: „Scurtarea după porunca lui Dumnezeu a desfătării, a somnului și a celor plăcute simțurilor zdrobește inima și ne face să ne căim de păcatele noastre”.
Fără menajamente, Sfântul Grigorie afirmă chiar că trebuie să pătimim greu pentru mântuirea noastră. Așa cum spunea și avva Dorotei, „osteneala smerește trupul, iar trupul smerindu-se, se smerește împreună cu el și sufletul”. Desfătarea trupului poate duce nu numai la păcate trupești, dar poate avea consecințe mult mai grave: necredința. Acest aspect este de o importanță majoră. Asceza bine orientată deschide sufletul și îl conformează să accepte și să formuleze el însuși, în acord și în duhul Tradiției, coordonatele dreptei credințe. În fond, toată Tradiția Bisericii Ortodoxe este născută din această experiență directă a despătimirii si a împărtășirii de Harul lui Dumnezeu. Tradiția nu e filosofie și nici simplă jalonare a unor direcții dogmatice teoretice. Totul se naște în acest creuzet al trăirii concrete a luptei cu păcatul și patima, a încercărilor de tot felul. De aceea nu este surprinzătoare această afirmație a Sfântului Grigorie Palamas: neînfrânarea poate duce la necredință. Postul, alături de alte virtuți, ne va ajuta însă să „luptăm lupta cea bună și să păzim credința cea temeinică. Astfel, vom stinge toate săgețile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veșnică și cerească, înfățișându-ne biruitori în toate, bucurându-ne împreună cu Îngerii din Ceruri, întru Hristos, Domnul nostru”.
Pr. Roger Coresciuc
Sursa: http://basilica.ro
