Odată un împărat a chemat la palatul său pe toții magii din împărăția sa și le-a spus:
– Vreau să fiu pildă pentru supușii mei. Par să fiu tare și puternic, liniștit și netulburat în greutățile vieții. Uneori însă se întâmplă să fiu întristat și melancolic pentru un motiv anume sau din pricina deochiului. Alteori o bucurie neașteptată sau o mare reușită se poate să mă conducă la o stare de entuziasm exagerat. Iar aceasta nu mă mulțumește. Mă face să mă simt ca și paiul pe care îl lovesc valurile vieții. Faceți-mi un talisman care să mă țină departe de toate aceste sentimente și de căderile dispoziției, plăcute și melancolice.
Magii, unul după altul, și-au mărturisit neputința de a împlini dorința împăratului. Ar fi putut să facă talismane de toate tipurile pentru nesăbuiți, proști, naivi, dar era greu și totodată primejdios să-și bată joc de împărat.
Împăratul era gata să-și reverse mânia sa, când dintr-odată i s-a înfățișat înaintea sa un bătrân înțelept, care i-a spus:
– Măreția ta, mâine vă voi aduce inelul, care de îndată ce îl veți privi, dacă sunteți întristat, veți fi mulțumit, dacă sunteți entuziasmat, vă veți liniști atunci când veți citi niște cuvinte încrustate pe el.
În ziua următoare bătrânul înțelept s-a întors la palat și în cea mai deplină liniște, creată de așteptarea cuvintelor magice, a predat împăratului inelul. Acela, după ce l-a luat în mână, a citit cu uimire:
„Totul este trecător în această viață”
