Într-o seară, un preot a mers la Biserica sa, deoarece uitase ceva acolo, pe care trebuia neapărat să-l ia. A descuiat ușa și a intrat înăuntru. Era întuneric.
Prin Sfintele Uși – căci uitase să tragă dvera (perdeaua) – a văzut un Înger strălucitor cu o sabie de foc în mână, stând lângă Sfânta Masă. Preotul s-a înfricoșat atât de mult, încât a luat-o la fugă. Când a ajuns în pridvor, a auzit un glas, spunându-i: ”Stai!”. El s-a oprit înțepenit de frică.
– Nu te teme, i-a spus un glas dulce. Sunt Îngerul păzitor al Bisericii. Când Masa unei Biserici se sfințește și devine Sfântă, Domnul Atotțiitorul, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, pune lângă Sfânta Masă un Înger păzitor neadormit.
Câtă vreme Îngerul spunea acestea preotului, el stătea nemișcat în pridvor, ascultând înfricoșat cu spatele la Sfântul Altar. Apoi Îngerul a continuat:
– Întoarce-te și vino, te rog, să tragi dvera de la Sfintele Uși, pe care ai uitat-o deschisă.
Îngerul i-a spus preotului: „te rog”. Câți dintre noi spunem semenilor noștri: „te rog”. Câți?
Atunci preotul s-a întors, pentru că îi dispăruse frica și înăuntrul lui se înstăpânise pacea, dar nu l-a mai văzut pe Înger. Înainta cu atenție, însă acum fără frică, ci cu evlavie. A apucat încet perdeaua de la Sfintele Uși și a tras-o până s-a închis.
Înăuntrul său a început să se întrebe: „Nu cumva a fost o închipuirea de a mea? Nu cumva am visat? Nu cumva am avut halucinații?” Și drept răspuns, a auzit glasurile a mii de Îngeri care cântau: „Axion esti (Cuvine-se cu adevărat)”. La auzul acestei dulci psalmodii îngerești preotul nu a mai putut rezista, ci a căzut jos leșinat. După ce și-a revenit, a mers acasă și nu a spus nimănui nimic. După 15 ani, cu puțin înainte de a muri, preotul a povestit ceea ce i se întâmplase atunci.
Astfel, în fiecare Biserică, lângă Sfânta Masă este un Înger, pe care noi nu-l vedem, însă el ne urmărește în tăcere.
