În unul din multele manuscrise din Sfântul Munte Athos am găsit următoarea istorisire:
În Sfânta Biserică a Sfântului Mercurie a fost un preot, care odată, într-o seară, a băut mult vin și s-a îmbătat, după care a avut o cădere trupească. A doua zi era o sărbătoare și preotul a liturghisit. Când a sfârșit Dumnezeiasca Liturghie, i-a apărut înainte un Înger, care l-a mustrat și i-a spus cu mâhnire:
– Nenorocitule, ce ai făcut astăzi?
– Dar cine ești tu care mă mustri?, l-a întrebat preotul.
– Sunt Înger, nu mă vezi?
– Să rămâi acolo unde ești, legat, a răspuns preotul.
– Și tu să fii legat și să nu vezi moartea, decât numai atunci când te voi ierta eu, a spus Îngerul.
Urmarea a fost că Îngerului i-au căzut aripile și a rămas acolo în spatele Sfintei Mese, iar preotul a trăit trei sute cincizeci de ani.
Preotul a plecat din acel loc și rătăcea din loc în loc. După trei sute cincizeci de ani s-a întâmplat ca preotul să se afle la omilia episcopului eparhiei unde era, iar subiectul omiliei era Sfântul Mercurie. Atunci preotul îi spune episcopului:
– Eu le știu acestea de la prima mână, de vreme ce am fost acolo.
Auzind acestea, episcopul l-a luat deosebi pe preot și a aflat de la el pricina pentru care a trăit atâția ani.
– Atunci Îngerul trebuie să fie încă acolo, a spus episcopul. De aceea trebuie să mergi și tu acolo la acel loc, ca să vă iertați unul pe altul.
Preotul nu avea nici o posibilitate să meargă până la acel îndepărtat loc. De aceea bunul episcop s-a străduit să afle animale și toate cele de trebuință pentru a merge la acel loc, la care, după trei sute cincizeci de ani, numai dărâmături ai fi găsit.
Întrebându-i pe săteni și cu îndrumările preotului, au ajuns la acel loc și, într-adevăr, l-au văzut acolo pe Înger stând în spatele Sfintei Mese, așa cum îl lăsase atunci preotul.
– Preot nefericit, încă mai trăiești? l-a întrebat Îngerul.
– Trăiesc, fiindcă tu m-ai legat, a răspuns preotul. Vino să ne iertăm. Iartă-mă mai întâi tu și apoi te voi ierta și eu.
– Dacă te voi ierta eu mai întâi, tu vei deveni îndată țărână și astfel eu nu voi putea lua iertare de la tine. Iartă-mă tu mai întâi, iar eu, să fii sigur, nu te voi lăsa legat.
Și într-adevăr, s-a făcut așa cum a spus Îngerul lui Dumnezeu. Îngerul și-a redobândit aripile, iar preotul a devenit țărână. Apoi Îngerul i-a dorit arhiereului să afle milă de la Dumnezeu pentru binele pe care l-a făcut pentru amândoi. Atunci arhiereul i-a spus Îngerului:
– Mult aș vrea să cânți puțin, ca să văd cum Îl lăudați și-L slavosloviți voi Îngerii acolo sus pe Dumnezeu.
– Aș și vrut și eu aceasta, însă nu vei putea suporta, ci vei muri dacă mă vei auzi cântând, a răspuns Îngerul. Îți voi face însă hatârul și-ți voi cânta după ce mă voi sui la al treilea cer.
Așa s-a și făcut. Dar de îndată ce arhiereul a auzit psalmodierea cerească, a căzut leșinat la pământ pentru mai multe ceasuri. După aceea s-a ridicat și după ce s-a întors la cetatea sa, a scris această istorie, care, deși se pare a fi un basm, totuși este adevărată.
