Îngerul păzitor ne ocrotește

– Gheronda, Îngerul păzitor ne ajută totdeauna?

– De noi depinde cât de mare va fi ajutorul lui. Dacă vom păși puţin pe pământ tare, poate va păși și Îngerul și ne va scăpa de vreo primejdie. Dacă noi facem ceea ce trebuie să facem, atunci și Îngerul va face ceea ce trebuie să facă. S-au săvârșit multe minuni cu ajutorul Îngerilor. S-a întâmplat ca unii tineri să fie scăpaţi într-o clipă din cine știe ce păcat.

Câtă putere are un Înger! Ajută chiar și cu tăcerea lui. Odată mă aflam într-o situaţie fără ieșire. Din pricina mâhnirii simţeam că parcă îmi dă cineva cu o daltă în cap ca să-mi spargă fruntea. Aproape că-mi ieșeau ochii din orbite. Mă durea mai ales ochiul drept. Durere, durere insuportabilă! Mă învârteam ca un titirez, mă zvârcoleam de durere. Nu știam ce să fac. M-am rugat și am cerut de la Dumnezeu să găsească un chip de a ieși din acea situaţie. Și deodată îl văd la umărul drept pe Îngerul meu păzitor. Era ca un copil de doisprezece ani. Avea o faţă frumoasă rotundă cu niște ochișori rotunzi. Ce chip! Strălucea! Simpla lui prezenţă mi-a alungat și durerea și toate; durerea mi-a pierit nu din cauza bucuriei, ci datorită dumnezeiescului Har. Bucuria nu alungă durerea; te bucuri, dar ai și durerea în același timp. Însă dumnezeiescul Har! Mare lucru! Nu se poate descrie. „Dacă este așa, am spus, atunci nu cu dalta, ci cu barosul să mă lovească în cap!”. Chiar și numai pentru acest lucru merită să-mi spargă capul. După aceasta s-a găsit și rezolvarea care, omenește, nu exista.

– V-a vorbit, Gheronda?

– Nu, ci numai m-a privit.

– Gheronda, când îl vezi pe Înger, vezi chipul său, dar în realitate cum este? Îl vezi ca și cum ar avea materie?

– Este ceva foarte subţire… Să nu uităm niciodată că Îngerul nostru păzitor se află totdeauna în chip nevăzut lângă noi, ne păzește și ne veghează. Dar trebuie ca și noi să veghem asupra vieţii noastre și să nu păcătuim.

Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

 

Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 2, 18-22)

Next Post

De la faimă la călugărie: O tânără celebră pe TikTok a ales viața monahală

Related Posts
Total
0
Share