– Gheronda, toţi avem Înger păzitor?
– Da. Atunci când se botează omul, Dumnezeu îi dă și pe Îngerul său păzitor.
– Cei care nu sunt botezaţi au Înger păzitor?
– Numai cei botezaţi au Înger păzitor; cei nebotezaţi nu au Înger păzitor, ci sunt ocrotiţi de Dumnezeu. De la Botez Îngerul păzitor își asumă răspunderea faţă de cel botezat și îl însoţește toată viaţa lui.
– Gheronda, Îngerul nostru păzitor este totdeauna lângă noi?
– Da, este lângă noi și ne urmărește la fiecare pas.
– Și cât de aproape stă de noi?
– Potrivit cu starea noastră duhovnicească.
– Când păcătuim pleacă?
–Atunci se depărtează, dar nu ne părăsește. Atunci când dăm drepturi ispititorului prin viaţa noastră păcătoasă, Îngerul nu se descurajează, astfel încât să ne părăsească, ci ne urmărește mâhnit de departe.
– Gheronda, dar de ce nu ne dăm seama de prezenţa lui?
– Pentru că deocamdată nu ne dăm seama nici de prezenţa lui Dumnezeu. Ochii noștri sunt acoperiţi cu un văl dens. Iar pentru a se risipi acest văl, este trebuinţă de dragoste și de smerenie.
Când omul simte prezenţa lui Dumnezeu, îl simte și pe Îngerul său păzitor lângă el și atunci mișcările lui sunt fine, atente, dar și libere. Atenţia aceasta nu-i face omului viaţa mucenicească, ci dimpotrivă îl odihnește. Se mișcă cu o libertate duhovnicească. Evlavia, atenţia pe care o are, îi îndulcesc inima și mereu ia aminte ca să nu piardă dulceaţa pe care o simte. Se întinde pe pat cu reţinere și cu mâinile încrucișate la piept. Doarme cu sfială, cu evlavie, se scoală liniștit. Când îi bate cineva la ușă, nu caută să se aranjeze, pentru că totdeauna este aranjat. Neîncetat se îngrijește să nu-l mâhnească pe Îngerul său păzitor.
Multă îngăduinţă află cerescul Înger păzitor lângă un astfel de om pământesc devenit înger. Atunci când omul trăiește o viaţă duhovnicească și se mișcă ca un copil cuminte, Îngerul lui nu se chinuiește, ci se bucură lângă el, iar la sfârșit se va întoarce bucuros la Dumnezeu împreună cu sufletul, pentru că sufletul a făcut ceea ce-l odihnește pe Înger, ceea ce-L odihnește pe Dumnezeu. Dar oare știţi ce înseamnă ca Îngerul păzitor să se chinuiască ani de zile cu sufletul și în cele din urmă să se întoarcă la Dumnezeu rănit și cu mâinile goale? Chiar și numai pentru acest motiv, din mărinimie pentru osteneala pe care o face Îngerul meu păzitor, trebuie să mă sfinţesc, ca să nu merg în iad.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
