Inima curată este tron al lui Dumnezeu

Sfântul Nectarie al Pentapolei

            Nimic nu este mai mare ca inima curată, pentru că o astfel de inimă se face tron al lui Dumnezeu. Și ce este mai slăvit decât tronul lui Dumnezeu? Desigur, nimic. Dumnezeu spune despre cei care au inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”[1].

            Așdar, cine sunt mai fericiți decât acești oameni? Și de ce fel de bine pot fi lipsiți? Nu se află toate bunătățile și harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? Ce vor mai mult? Nimic. Cu adevărat, nimic. Pentru că au în inima lor cel mai mare bine: pe Însuși Dumnezeu.

            Cât de mult se înșeală oamenii care caută fericirea departe de ei înșiși, în țări străine și în călătorii, în bogăție și în slavă, în averi mari și în desfătări, în plăceri și în tot belșugul și deșertăciunea, a căror sfârșit este amărăciunea. Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre, seamănă cu construirea unei clădiri pe un teren care se clatină de neîncetate cutremure. O astfel de clădire curând se va prăbuși la pământ…

            Frații mei! Fericirea se află înlăuntrul fiecăruia dintre voi și fericit este omul care a înțeles aceasta. Cercetați-vă inima și vedeți care este starea ei duhovnicească. Nu cumva a pierdut îndrăznirea ei către Dumnezeu? Nu cumva conștiința vă mustră pentru încălcarea poruncilor Lui? Nu cumva vă acuză pentru nedreptăți, minciuni, neglijarea îndatoririlor voastre față de Dumnezeu și de aproapele? Cercetați ca nu cumva inima voastră să se fi umplut de răutăți și de patimi; ca nu cumva să fi alunecat pe drumuri strâmbe și de nestrăbătut.

            Din nefericire, cel care și-a neglijat inima sa, s-a lipsit de toate bunătățile și a căzut în mulțime de rele. A alungat bucuria și s-a umplut cu amărăciune, mâhnire și întristare. A alungat pacea și a dobândit neliniște, tulburare și frică. A alungat dragostea și a primit ura. A alungat toate harismele și roadele Sfântului Duh pe care le-a primit la Sfântul Botez și și-a însușit toate acele rele, care-l fac pe om vrednic de milă și de trei ori ticălos.

            Frații mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea fericirea noastră a tuturor, atât în această viață, cât și în cealaltă. De aceea a întemeiat Sfânta Sa Biserică. Pentru ca ea să ne curețe de păcat, să ne sfințească, să ne împace cu El, să ne dăruiască binecuvântările Cerului.

            Biserica își are deschise brațele sale ca să ne primească. Să alergăm în grabă toți cei care avem conștiința îngreuiată. Să alergăm, căci Biserica este gata să ne ridice greutatea poverii noastre, să ne dăruiască îndrăznirea către Dumnezeu, să ne umple inimile de fericire…

            FĂ-ȚI INIMA TA GRĂDINĂ DE VIRTUȚI, IAR NU PUSTIU DE PATIMI.

[1] I Cor. 6, 16.

Total
98
Shares
Previous Post

Evanghelia are oare „dimensiune politică”?

Next Post

O minune contemporană a Sfântului Nicolae

Related Posts